Furnizarea gazelor în cartierul Pipera, reluată în această dimineață

Furnizarea gazelor în cartierul Pipera, reluată în această dimineață

După ce alimentarea cu gaze naturale a fost sistată preventiv pentru aproximativ 14.000 de consumatori din cartierul Pipera, situația a revenit la normal, anunță Primăria orașului Voluntari.

Prin vocea primarului Florentin Pandele, instituția a anunțat remedierea problemelor și reluarea furnizării de gaze naturale către consumatori. Deși a fost inițial programată pentru ora 6, livrarea de gaze s-a reluat începând cu ora 9. „Vă transmit faptul că azi începând cu ora 9.00 se va redeschide magistrala principală de gaze naturale care va permite furnizarea gazelor pentru consumul casnic și industrial în cartierul Pipera. Ulterior, se redeschid sectoarele de pe străzile adiacente. Bulevardul Iancu Nicolae va fi, astfel, primul realimentat cu gaze”; a transmis Florentin Pandele pe pagina sa de Facebook.

Zona Pipera a fost afectată din cauza unui incident petrecut ieri dimineață, care a provocat un incendiu, în urma căruia compania de gaze a oprit distribuția, din motive de siguranță, a mai precizat edilul.

„Am ținut permanent legătura cu această companie privată pentru a accelera pe cât posibil remedierea situației iar cetățenii să aibă cât mai puțin de suferit”, a mai spus Florentin Pandele.

Nu în ultimul rând, el a îndemnat cetățenii la vigilență în ceea ce privește prevenirea oricăror pericole cauzate de eventuale scurgeri de gaze. „Dacă simțiți miros de gaze, lipsa presiunii gazelor naturale sau faptul că nu puteți utiliza aparatura casnică, sunați urgent la  0800.080.003- dispecerT Neogas disponibil 24/24 h”, a conchis primarul orașului Voluntari.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
12.1 ° C
12.3 °
12 °
49 %
2.6kmh
0 %
lun
14 °
mar
16 °
mie
17 °
J
19 °
vin
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii