Gabriela Firea: Patinoarul Flamaropol este încă o dovadă rușinoasă a „priceperii” administrației ultimilor patru ani

Gabriela Firea: Patinoarul Flamaropol este încă o dovadă rușinoasă a „priceperii” administrației ultimilor patru ani

Patinoarul Flamaropol este dovada neputinței autorităților locale care l-au abandonat înainte de a-l „naște”. Acum, este un focar de infecție care zace în ruină. Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, împreună cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, și candidatul la Primăria Sectorului 2, Rareș Hopincă, au mers în teren să vadă în ce stadiu se află lucrările demarate în primul său mandat. Din păcate, realitatea nu este prea încurajatoare.
Fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, a mers împreună cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, și cu colegul său care candidează la Sectorul 2, rareș Hopincă, la șantierul pe care l-a deschis în primul său mandat de edil general. din păcate, ceea ce a găsit acolo nu a fost o imagine prea plăcută.
„Patinoarul Flamaropol putea fi un simbol al Capitalei, un loc dedicat sportului de performanță! Și ar fi fost gata în mandatul 2016-2020 dacă nu ar fi existat sabotaje și multe șicane politice.  Acum, patinoarul este încă o dovadă rușinoasă a „priceperii” administrației ultimilor patru ani, încă un șantier abandonat, într-un oraș abandonat! Un scurt istoric al șantierului:  În mandatul meu, firma câștigătoare a abandonat șantierul, muncind cu 15 oameni pentru un obiectiv de asemenea importanță.  Am fost obligați să reziliem contractul după luni întregi în care specialiștii din primărie s-a rugat de constructor să muncească. Însă, acolo au fost descoperite și probleme grave în construcție, cuprinse în rapoarte și expertizelor. Sunt 15 rapoarte de neconformitate emise cu privire la acoperișul metalic. Lucrările au fost făcute prost, în ciuda faptului că a existat buget suficient an de an.  Evident că în mandatul meu, constructorul a acționat primăria în instanță, ceea ce a blocat orice șansă a noastră de a continua lucrările. În mandatul actual, în mod miraculos aș spune, constructorul și-a retras plângerile. E și mai clar că au fost doar șicane pentru a bloca echipa condusă de mine.  Au mai trecut trei ani de atunci, iar șantierul e tot abandonat!”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.
Între timp, echipele de hochei și patinaj  se antrenează în Otopeni, unde programul de pe gheață este extrem de încărcat. Municipiul București nu are nici în 2024 un patinoar olimpic pe care sportivii românii să exerseze.

Citește și:

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
20.3 ° C
21.2 °
19.9 °
52 %
4.6kmh
0 %
mar
24 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
27 °
sâm
25 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii