Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a susținut, joi, declarații de presă la sediul ministerului, după controversele apărute în jurul zborului cu Spartanul efectuat de președintele României.
Nicușor Dan a zburat cu un avion militar C-27J Spartan, care nu a mai putut decola la întoarcerea din Paris.
Subiectul a atras atenția publică atât din cauza blocajului de peste 24 de ore pe aeroport, provocat de condițiile meteo, cât și după afirmațiile șefului statului, care a spus că, atunci când se află în aeronavă, „este deconectat de realitatea din România”, din cauza dotărilor tehnologice limitate.
Explicațiile ministrului Apărării
Potrivit lui Radu Miruță, aeronava nu a decolat marți seara deoarece condițiile meteo de la București, în momentul în care ar fi trebuit să aterizeze, erau sub pragul minim necesar pentru siguranță.
„Aeronava nu a decolat marți seara pentru că starea meteo de la București în momentul în care ar fi trebuit să aterizeze erau sub nivelul necesar pentru aterizare”, a explicat ministrul. Miruță a mai spus că este un aparat de zbor configurat pentru misiuni militare. O altă întrebare ridicată a fost de ce, în același interval, au aterizat mai multe avioane comerciale. Ministrul Apărării a precizat că aceste aeronave dispun de sisteme tehnice diferite.
El a subliniat că C-27J Spartan este un aparat de zbor configurat pentru misiuni militare, nu pentru transport civil în condiții meteo dificile. Ministrul a explicat că nici a doua zi decolarea nu a fost posibilă, deși aeronava era pregătită.
„De ce nu a plecat în a doua zi? Pentru că starea aeroportului nu a permis decolarea. Avionul a fost pregătit, însă ninsorile, cu capacitatea aeroportului, nu au permis rulajul pe pistă”, a declarat Radu Miruță.
În cadrul declarațiilor, ministrul Apărării a oferit detalii și despre costurile zborurilor efectuate cu aeronava militară, în contextul discuțiilor despre cheltuielile publice. Miruță a făcut o comparație cu deplasările similare din trecut ale fostei Administrații Prezidențiale.
„Am verificat la costuri. Există două componente. Directe: pentru zborul la Paris de acum 3-4 săptămâni au fost de 6.720 de euro. Asta înseamnă combustibil, taxe de aeroport, diurna piloților. Pe lângă aceste costuri, mai există o componentă de costuri indirecte, adică costuri de mentenanță, uleiuri. Aceste costuri sunt de 2.630 de euro. Penultimul zbor al lui Nicușor Dan la Paris a costat undeva la 30.000 de euro. Pe regimul fostei Administrații Prezidențiale un zbor tot până la Paris a fost de șase ori mai scump”, a mai spus ministrul, potrivit B1 TV.

