Nicușor Dan, amenințat pe social media

Nicușor Dan, amenințat pe social media

Un bărbat din Maramureș, susținător al lui George Simion, a amenințat că-l omoară pe președintele ales, Nicușor Dan.

Individul, cu numele de utilizator Codruț T., a transmis amenințările într-un mesaj pe Facebook, lung și incoerent și cu multe greșeli de ortografie, în care spune că-i va „da 15 gloanțe” lui Nicușor Dan, dacă nu renunță la funcție în 24 de ore, arată sursa citată. Mesajul a devenit viral pe rețeaua de socializare, potrivit Antena 3 CNN.

Polițiștii din Șomcuta Mare s-au sesizat din oficiu pe 20 mai împotriva bărbatului de 31 de ani, din Finteușu Mic, care l-ar fi amenințat cu moartea și cu acte de violență pe „un bărbat din municipiul București” și fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, a declarat pentru Europa Liberă inspector de poliție Mihaela Ardelean.

Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
14.6 ° C
15.1 °
13.8 °
85 %
5.7kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
12 °
lun
13 °
mar
13 °
mie
19 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii