Judecătorii CCR au fixat un nou termen pentru cazul Legii pensiilor speciale ale magistraților. Acesta este pe 18 februarie. Este a cincea amânare în cazul Legii pensiilor speciale ale magistraților. Surse citate de ştiripesurse.ro susțin că la 18 februarie Curtea Constituțională va da o decizie fermă: verdict sau trimiterea proiectului la CJUE. De altfel, amânarea şedinței CCR de astăzi ar fi motivată prin dorința judecătorilor care au nevoie de timp pentru a studia solicitarea ICCJ de a sesiza CJUE.
Premierul Ilie Bolojan a transmis săptămâna trecută președintei Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, o scrisoare în care susține că România depinde de decizia CCR pentru a primi cele 231 de milioane de euro din jalonul privind reforma pensiilor magistraților din PNRR. Scrisoarea premierului Bolojan asupra CCR a fost considerată o formă de presiune.
Curtea Supremă de Justiție din România, condusă de judecătorul Lia Savonea, a cerut marți 10 februarie CCR să sesizeze CJUE cu privire la statutul magistraților din România.
„ În cadrul demersului formulat, este exprimată opinia potrivit căreia dispozițiile analizate sunt susceptibile de a nu respecta principiile proporționalității, egalității, securității juridice și protecției încrederii legitime, principii fundamentale ale ordinii juridice a Uniunii Europene, relevante pentru evaluarea legalității oricărei reforme care privește statutul și garanțiile de independență ale magistraților”, arată Curtea Supremă de Justiție într-un comunicat.

