Președintele României, Nicușor Dan, nu va participa la sesiunea Adunării Generale a ONU

Președintele României, Nicușor Dan, nu va participa la sesiunea Adunării Generale a ONU

Președintele României, Nicușor Dan, nu va participa la sesiunea Adunării Generale a ONU din perioada 23-29 septembrie, eveniment de amploare care reunește șefi de stat și de guvern din întreaga lume.

Surse diplomatice citate de G4Media.ro au confirmat că delegația României va fi condusă, în acest an, de ministrul de externe Oana Țoiu.

Decizia surprinde în condițiile în care șeful statului a subliniat, chiar recent, importanța reprezentării României în plan internațional. Nici premierul Ilie Bolojan nu va fi prezent la New York, ceea ce înseamnă, potrivit sursei, că România ratează o oportunitate rară de a fi prezentă la cel mai înalt nivel la un eveniment cu miză globală.

Adunarea Generală a ONU este un eveniment anual în care liderii lumii își prezintă pozițiile pe marile dosare internaționale. Deși tribuna ONU este adesea criticată pentru faptul că pune laolaltă democrați și dictatori, prezența la New York este considerată o ocazie de neratat, mai ales pentru un șef de stat aflat la început de mandat.

Dincolo de discursurile oficiale, partea cea mai valoroasă a vizitei constă în întâlnirile bilaterale și discuțiile informale cu lideri occidentali sau cu oficiali din state emergente. Aceste interacțiuni directe sunt esențiale pentru a construi relații diplomatice și economice.

În plus, sesiunea din această toamnă este prima Adunare Generală ONU de la începutul mandatului președintelui SUA, Donald Trump, ceea ce face evenimentul cu atât mai relevant. Potrivit surselor diplomatice, există paneluri și secțiuni unde participarea este rezervată exclusiv șefilor de stat sau de guvern, situații în care ministrul de Externe nu va putea reprezenta România.

Există, totuși, un precedent pentru absența unui președinte român de la ONU, potrivit B1 TV. În 2016, Klaus Iohannis a decis să-l trimită la New York pe premierul de atunci, Dacian Cioloș.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17.7 ° C
18.8 °
16.1 °
48 %
3.1kmh
0 %
J
17 °
vin
27 °
S
28 °
D
29 °
lun
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii