La nici o lună de la alegerile prezidențiale și în pline negocieri ale președintelui Nicuşor Dan cu PSD, PNL, USR şi UDMR pentru pachetul noilor măsuri fiscale, Cartel Alfa a organizat un protest în fața Cotroceniului.
Reprezentanții Cartel Alfa consideră că: „În ciuda promisiunilor post-electorale privind transparența, consultarea reală și orientarea politicilor către nevoile societății, decidenții din coaliție continuă să ignore vocea lucrătorilor și a sindicatelor”
Sindicaliștii solicită următoarele:
• „O reformă fiscală echitabilă, în care sarcina să fie distribuită corect între capital și muncă;
• Orice măsuri de reducere a cheltuielilor publice să înceapă în primul și în primul rând cu decidenții politici (partide si parlamentari) prin reducerea subvențiilor și eliminarea privilegiilor;
• Stoparea imediată a măsurilor de austeritate, care lovesc în lucrători și cetățeni;
• Redimensionarea corectă a administrației publice, nu prin tăieri, ci prin investiții în resursă umană;
• Dialog social real și incluziv, cu participarea tuturor actorilor – sindicate, patronate și societate civilă;
• O Președinție activă, care să medieze conflictele sociale și să garanteze justiția socială”, transmit cei de la Cartel Alfa.
„Puterea lucrătorilor este solidaritatea, iar acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne facem auziţi! România se află într-o criză socială şi economică profundă, iar răspunsul autorităţilor constă în măsuri de austeritate, în ciuda dovezilor clare că problema deficitului este in mod esenţial determinată de incapacitatea de colectare şi de un sistem fiscal retrograd care nu asigură suficiente venituri pentru a susţine în mod adecvat infrastructura publică şi cheltuielile necesare funcţionării aparatului de stat”, se arată într-un comunicat al organizaţiei sindicale, publicat pe Facebook.