PSD vine cu un set de măsuri pentru creşterea producţiei de energie electrică

PSD vine cu un set de măsuri pentru creşterea producţiei de energie electrică

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a prezentat măsurile din domeniul energiei din Programul PSD pentru Investiții, locuri de muncă și dezvoltare economică.

PSD propune crearea unui fond pentru investiții strategice în capacități de producție a energiei electrice în bandă “Aici mă refer la domeniul nuclear, la reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, la proiectele de SMR-uri” a spus Bogdan Ivan.

„În momentul de faţă, România tranzitează o perioadă complicată din punct de vedere economic, iar o mare contribuţie la acest element îl are preţul ridicat al energiei electrice, România aflându-se astăzi în top 4 ţări ca şi preţ al energiei electrice, din toată Uniunea Europeană. Acest lucru are impact şi asupra bugetului fiecărui român, dar şi asupra competitivităţii fiecărei companii din ţara noastră”, a spus Bogdan Ivan într-o conferinţă de presă, conform tvrinfo.ro.

Ministrul a mai spus că Partidul Social-Democrat a preluat acest portofoliu în urmă cu două luni şi jumătate și, pentru prima dată în ultimii zece ani, vine cu o serie de măsuri care să crească producţia de energie electrică în România, să creeze condiţii clare de piaţă, pentru a evita specula în materia companiilor din energie.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
6.2 ° C
6.6 °
6 °
86 %
2.7kmh
100 %
D
6 °
lun
8 °
mar
8 °
mie
7 °
J
3 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii