Șefii județelor l-au confruntat pe Bolojan în scandalul tăierilor

Șefii județelor l-au confruntat pe Bolojan în scandalul tăierilor

Nu trece nici o zi pentru Ilie Bolojan fără să fie pus la zid. După ce ieri a fost confruntat de sute de primari din întreaga țară, azi premierul a stat față în față cu președinții Consiliilor Județene, dar și cu nemulțumirile lor. Discuțiile s-au axat pe reforma administrativă și pe banii din legea bugetului. Șefii județelor i-au cerut premierului să nu taie banii de investiții. Discuțiile au început, însă, cu o decizie luată de Guvern, și anume transferul centrelor militare județene în administrația Ministerului Apărării Naționale.

Măsurile din reforma administrației au fost mărul discordiei la întâlnirea de azi dintre premier și președiniții consiliilor județene. Aceasta reiese din declarații date de mai mulți reprezentanți ai autorităților publice locale.

Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava, a declarat: „Dacă vorbim de reforma administrativă ar trebui să ne lase pe noi în teritoriu. Noi suntem cei care, până la urmă, ne gestionăm bugetele, noi suntem cei care lucrăm cu angajații noștri și noi știm cel mai bine cum să facem”.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a afirmat: „Am subliniat necesitatea asigurării finanțării pentru Consiliile Județene, în primul rând a finanțărilor pentru proiecte europene, pentru că nu putem să spunem că vrem să atragem banii europeni sau să fim impulsionați să zic așa că trebuie să aducem banii europeni dacă Guvernul României nu asigură banii pentru cofinanțări”.

Guvernul merge mai departe cu reducerea cheltuielilor de personal și disponibilizările din primării, în ciuda grevei de avertisment. Totuși, schimbă abordarea: Ilie Bolojan renunță la varianta asumării răspunderii în Parlament pentru reforma administrației și ia în calcul adoptarea unei ordonanțe de urgență, pentru a evita riscul declanșării unei moțiuni de cenzură.

Cseke Attila – Ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a declarat, în context: „Pe masă avem acest pachet de administraţie, din iulie-august anul trecut. Am mai declarat şi susţin în continuare că era foarte bine, sau era mult mai bine, pentru situaţia politică, inclusiv a coaliţiei, ca acest pachet să fie intrat în vigoare anul trecut, să fi avut măsuri prin care şi statul îşi reduce din cheltuielile publice, pentru că aceste măsuri de reducere a cheltuielor statului sunt necesare”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
2.8 ° C
3.3 °
1.1 °
85 %
1kmh
0 %
mie
3 °
J
8 °
vin
10 °
S
12 °
D
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii