Sondaj de opinie CURS: AUR – 35%, PSD – 24%

Sondaj de opinie CURS: AUR – 35%, PSD – 24%

Un sondaj de opinie realizat de CURS, realizat între 26 și 30 mai, dă AUR pe primul loc, cu 35%, cel mai mare procentaj pe care l-a avut vreodată în astfel de măsurători.

Pe locul al doilea, PSD ar obține 24%, cu un procent mai mult față de cât a câștigat la alegerile parlamentare din decembrie 2024. PNL și USR sunt, de acesstă dată, la egalitate, cu câte 14%, la fel și UDMR și SOS, cu câte 5%. Nu ar mai intra în Parlament POT.

Sondajul pare să-i împingă pe reprezentanții partidelor considerate pro-europene către o coaliție de guvernare, fără să se gândească la alegerile anticipate despre care liderul AUR, George Simion, vorbește în ultima perioadă, potrivit viitorulilfovean.ro.

De remarcat că, potrivit sursei, și de această dată Guvernul s-ar putea face și fără USR, chiar dacă ar fi susținut în Parlament de o majoritate simplă.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.287 de români, cu vârste de peste 18 ani. Studiul are o marjă de eroare de 2,7%.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
30.7 ° C
31.1 °
30.1 °
55 %
4.6kmh
20 %
mie
32 °
joi
31 °
vin
30 °
sâm
29 °
Dum
29 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii