Sorin Cîmpeanu: Intenția mea e să creștem semnificativ bursele elevilor

Sorin Cîmpeanu: Intenția mea e să creștem semnificativ bursele elevilor

Ministrul Sorin Cîmpeanu susține că intenția sa și a Ministerului Educației este să majoreze semnificativ cuantumul burselor elevilor. Invitat de Silviu Mănăstire pe B1 TV, oficialul a explicat că bursele pot fi cumulate și s-ar putea ajunge la venituri importante pentru copiii și familiile care înțelege importanța școlii.

În aceeași emisiune, ministrul Educației a vorbit și despre reducerea abandonului școlar, spunând că acesta „a înregistrat valori înspăimântătoare”.

„Dacă am vorbit de acele indemnizații eligibile din Programul național pentru reducerea abandonului școlar, cuplat cu cele șase categorii de burse existente, cu faptul că a crescut și fondul de burse, și cuantumul burselor, și a crescut masiv, de la câțiva lei până la 500 de lei, și intenția Ministerului Educației și a mea este să creștem semnificativ bursele elevilor, cuantumul burselor elevilor”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Anul 2021, spune el, a fost primul în care bursele au fost plătite de la bugetul de stat.

„V-am spus de burse, v-am spus de faptul că anul trecut, în 2021, a fost prima oară când bursele au fost plătite de la bugetul de stat. Acum este al doilea an. Avem o creștere de 400 de milioane de lei doar pentru bursele elevilor. Bursa socială, spre exemplu, poate fi cumulată cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu. Există posibilitatea să cumulezi burse. Dacă vom reuși să creștem cuantumul, și am crescut foarte mult cuantumul, și un copil care învață și merge la școală, și n-are absențe poate lua o bursă cumulată cu o altă bursă în valoare, să spunem, de 1.000 de lei, și suntem aproape de acest nivel, și o familie monoparentală, poate, cu doi sau trei copii care înțeleg importanța școlii reușesc să obțină burse în valoare de 1.000 x 3, gândiți-vă că deja sunt 3.000 de lei și s-ar putea ca prin simpla înțelegere a importanței școlii acea familie să aibă un venit mai mare decât salariile obținute în acea familie”, a continuat oficialul.

Există părinți care preferă să își trimită copiii la muncă, iar cuantumul burselor și faptul că acestea pot fi cumulate i-ar putea convinge să le permită să meargă la școală, a explicat Sorin Cîmpeanu.

„Dacă înveți, poți scăpa de sărăcie – acesta ar putea să fie un argument să înțeleagă și acei părinți care înțeleg mai puțin importanța școlii și preferă, sunt și cazuri de genul acesta, să își pună copiii la muncă, în loc să le permită să meargă la școală. Dacă vor înțelege că prin mersul la școală vor avea avantaje inclusiv pe această linie, cred eu că avem o șansă, dar trebuie să îi oferim într-adevăr și o masă, trebuie să îi oferim mai multe lucruri atractive”, a mai spus el.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
8.6 ° C
9.4 °
7.7 °
92 %
3.6kmh
75 %
joi
13 °
vin
16 °
sâm
16 °
Dum
18 °
lun
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii