Starlink a fost aprobat în Arabia Saudită pentru uz aviatic şi maritim

Starlink a fost aprobat în Arabia Saudită pentru uz aviatic şi maritim

Elon Musk a declarat marţi, în cadrul unui forum de investiţii organizat în timpul unei vizite oficiale în Arabia Saudită, că autorităţile saudite au aprobat serviciul de internet prin satelit Starlink pentru utilizare în aviaţie şi transport maritim în regiune, potrivit CNBC.

Evenimentul de marţi i-a reunit pe Trump şi pe directori ai unor mari companii americane din domeniul inteligenţei artificiale, apărării şi semiconductorilor.

Starlink este operat de compania spaţială şi de apărare SpaceX, deţinută de Musk, şi oferă acces la internet în zone izolate, printr-o reţea globală de sateliţi. Recent, SpaceX a început să ofere gratuit echipamentele Starlink în afara SUA, pentru a atrage noi abonaţi.

Musk a vorbit şi despre alte planuri de afaceri în regiune, promiţând că va aduce în viitor robotaxiuri Tesla în Arabia Saudită.

”Cred că ar fi foarte interesant să avem vehicule autonome aici, în regat, desigur, dacă sunteţi deschişi,” a spus Musk, adresându-se liderilor saudiţi. Totodată, el a menţionat că a prezentat preşedintelui Donald Trump şi prinţului moştenitor Mohammed bin Salman mai mulţi roboţi umanoizi Tesla Optimus, aflaţi în dezvoltare.

Compania consideră aceste tehnologii – maşini autonome şi roboţi – esenţiale pentru profitabilitatea viitoare a Tesla, deşi modelul Optimus nu este încă în producţie, iar concurenţa pe segmentul roboticii umanoide este intensă.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie torențială
9.8 ° C
10.6 °
7.2 °
74 %
0.5kmh
12 %
mie
24 °
joi
23 °
vin
20 °
sâm
10 °
Dum
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii