Ziua de joi, 4 septembrie, a fost declarată Zi de doliu național în Portugalia, după ce cel puţin 17 oameni au fost ucişi miercuri seară în accidentul în care a fost implicat funicularul Gloria.
Primele imagini de la locul tragediei din Lisabona arătau resturile funicularul de culoare galbenă. Un vagon al popularului mijloc de transport era răsturnat, într-un nor de praf şi fum. La locul tragediei au ajuns rapid echipaje de pompieri şi ambulanţe.
Echipajele de poliţiei şi procurorii au stat câteva ore la locul accidentului, după ce victimele au fost scoase din funicular, pentru a ancheta tragedia. De asemenea, acolo s-au aflat si experţi ai companiei care administrează funicularul. Funicularul Gloria este unul dintre cele mai faimoase atracţii turistice din Lisabona şi funcţionează din anul 1885, iar din 1892 a fost electrificat.
Potrivit unui director al companiei publice de transport din Lisabona, funicularul a fost verificat de tehnicieni, în fiecare zi, iar săptămânal şi lunar au fost efectuate inspecţii tehnice amănunţite. Cu toate acestea, unii martori oculari sugerează că tragedia a fost provocată de cedarea sistemului de frânare al funicularului, iar acesta a scăpat de sub control.