Toate categoriile

Dolj: Profesor de geografie acuzat că ar fi întreţinut relaţii intime cu una dintre eleve

Un profesor din judeţul Dolj ar fi întreținut relații intime cu una dintre elevele lui minore. Se pare că dascălul este și consilier local în comuna unde predă. Poliția a percheziționat locuința acestuia și a confiscat mai multe dispozitive de stocare şi telefoane, notează observatornews.ro. În...

În România: Anul școlar este posibil să se încheie cu o lună mai devreme decât este normal

Sindicatele din învățământ se pregătesc de grevă și amenință că anul școlar este posibil să se încheie cu o lună mai devreme decât este normal, adică în luna mai, conform Antena 3. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația...

Siguranța în sistemul de învățământ și pregătirea tinerilor pentru piața muncii – prioritățile Partidului Social Democrat

Din cele aproximativ 1000 de amendamente înaintate Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților la proiectul Legii Educației, în urma dezbaterilor au fost adoptate o serie de măsuri privind învățământul preuniversitar ce vizează dezvoltarea învățământului tehnologic dual și a liceelor agricole și silvice, sprijinirea copiilor...

Agresorul patronului de la NUBA a fost dat în urmărire generală în Europa

Agresorul patronului de la NUBA a fost dat în urmărire generală în Europa. Pe numele său a fost emis un mandat de arestare în lipsă după ce l-a înjunghiat pe omul de afaceri din Capitală și a reușit să fugă din România. Fotografia atacatorului a...

Investiţiile pe piaţa imobiliară din România au crescut cu 39 %, în 2022. Jumătate dintre acestea sunt în Bucureşti

Investiţiile pe piaţa imobiliară din România au crescut semnificativ anul trecut, fiind cu 38 la sută mai mari decât cele din 2021, respective peste 1,26 miliarde de euro. Din această sumă, Bucureștiul a înregistrat aproximativ 888 milioane de euro, arată un raport publicat, luni,...

Vaccinurile vor fi aduse direct la cabinetele medicilor de familie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat că, până la jumătatea anului, va fi schimbat modul în care se distribuie vaccinurile către medicii de familie, în sensul că aceştia vor fi aprovizionaţi direct la cabinet. "Până la jumătatea anului vom schimba modul de distribuţie a vaccinurilor...

Cu ce nu au voie elevii la școală: Amendament al PNL, PSD şi al Ministerului Educaţiei adoptat de Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor

Deţinerea de arme, consumul de droguri, de băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise, fumatul, participarea la jocuri de noroc în perimetrul unităţii de învăţământ, inclusiv folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs sunt interzise în şcoală, prevede un amendament al PNL, PSD şi...

24 aprilie: Ziua Internațională a Solidarității Tineretului

Pe 24 aprilie 2023 sărbătorim Ziua Internațională a Solidarității Tineretului. Solidaritatea este esențială pentru rezolvarea problemelor tinerei generații. Ziua Internațională a Solidarității Tineretului  a fost sărbătorită pentru prima dată pe 24 aprilie 1957, iar stabilirea acestei date constituie o inițiativă a Federației Mondiale a Tineretului...

Școlile vor putea instala camere de supraveghere audio-video pentru siguranță

Școlile vor putea instala camere de supraveghere audio-video pentru siguranță, a decis pe 22 aprilie Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, unde se discută modificările pentru învățământul preuniversitar. Școlile trebuie să respecte, însă, regulamentul privind protecția datelor personale, iar camerele video din clase pot funcționa...

Meteorologii anunță un nou val polar în țara noastră

Meteorologii anunță că un nou val polar va lovi țara noastră, iar temperaturile, în unele zone, vor fi negative.    Vremea se schimbă din nou în România, anunță meteorologii. După mai multe zile cu ploaie, de abia au apărut câteva raze de soare. Administrația Națională de...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
ceață
2.5 ° C
3 °
2.1 °
95 %
4.1kmh
75 %
J
6 °
vin
6 °
S
8 °
D
7 °
lun
1 °

Opinii