Susținător neașteptat pentru Vladimir Putin și Rusia. Muzicianul Roger Waters, unul dintre fondatorii trupei rock Pink Floyd, invitat de Rusia să se exprime în faţa Consiliului de Securitate al ONU, a denunţat miercuri atât invazia rusă, cât şi pe cei care au provocat-o, însă...
Proiectul Legilor Educației prevede sancțiuni mai dure pentru profesorii care-și abuzează elevii fizic sau emoțional. Aceștia vor risca desfacerea contractului de muncă și interzicerea dreptului de a mai profesa timp de 10 ani. De asemenea, proiectul de lege le interzice cadrelor didactice să facă meditaţii cu...
„Bucureștiul trebuie salvat cu adevărat! Capitala a ajuns pe mâinile unor falși salvatori și toate proiectele majore sunt blocate! Orașul s-a degradat și mai mult în acești peste doi ani în care actuala conducere s-a preocupat doar de lucruri mărunte și răfuieli politice fără...
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a realizat o listă a adăposturilor de protecție civilă din toată țara.
Conform IGSU, la nivel național există 4.538 de spații în care oamenii ar putea să se adăpostească în caz de nevoie, conform listei publicate pe site-ul...
„Omul sfințește locul și zilnic vedem că acest vechi proverb este cât se poate de adevărat. Avem nenumărate exemple de bărbați și femei de succes în administrație, afaceri sau în politică. Însă, de multe ori domnii primesc mai multe șanse decât femeile. Ideea că...
Generalul Daniel Petrescu a prezentat miercuri, 8 februarie, în prezența ministrului apărării naționale, Angel Tîlvăr, bilanțul Statului Major al Apărării pentru anul 2022. Principalii indicatori ai activității de autoevaluare au reliefat faptul că structura de comandă-control a Armatei României și-a atins obiectivele fixate pentru...
Şase din zece tineri cu vârste între 15 şi 24 de ani, adică în jur de 830 de milioane de persoane, la nivel global, nu vor avea competenţele necesare pentru piaţa muncii în 2030, inclusiv cele pentru tranziţia la economia verde, arată datele unui...
Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a declarat miercuri că în cazul unui cutremur major în România, 7-8.000 de salvatori pot interveni în zona dezastrului, potrivit news.ro.Arafat a fost întrebat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, cum s-ar descurca România în...
Guvernul a adoptat, miercuri, hotărârea privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.307/2022 a laptelui şi produselor lactate şi a Ghidului de definiţii şi termeni folosiţi în industria laptelui.
Astfel, la nivelul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va funcţiona „Observatorul laptelui şi al...
Economia modială este în ragul recesiunii, dar Statele Unite sunt "într-o poziţie mai bună decât orice ţară din lume" pentru a-şi relansa economia, cu toate efectele războiului din Ucraina şi ale pandemiei de COVID-19, i-a asigurat preşedintele Joe Biden pe americani în discursul său...