Aflat în vizită oficială în Statele Unite ale Americii, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a participat, marți, 4 aprilie, la o ceremonie organizată în premieră la sediul Comandamentului Forțelor Întrunite al Gărzii Naționale a statului Alabama (ALNG) din Montgomery, pentru celebrarea a 30 de...
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a transmis miercuri un mesaj comunității evreiești din România cu ocazia sărbătorii Pesah, cunoscută și drept Paștele iudaic.
„Sărbătoarea Pesah – cea mai importantă sărbătoare iudaică, îmi oferă plăcuta ocazie să transmit conducerii Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic,...
Comisia Europeană a transmis Guvernului un punct de vedere referitor la legea pensiilor speciale care a trecut de Senat săptămâna trecută, în care nu consideră suficiente amendamentele agreate de coaliţia de guvernare.
Potrivit unor surse politice, reprezentanții CE au transmis Executivului că nu are impact...
Un profesor de religie din Piatra-Neamţ a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce a agresat sexual o elevă în mod repetat.
Procurorii i-au interzis acestuia să mai profeseze la catedră. Bărbatul este şi director al Şcolii Postliceale Sanitare de...
Cel mai recent sondaj realizat de INSCOP arată că românii se opun într-o majoritate covârșitoare ieșirii atât din Uniunea Europeană, cât și din NATO.
Astfel, aproape 77% dintre români cred că România nu ar trebui să iasă din Uniunea Europeană, în timp ce 19,7% ar...
Hotărârea de Guvern care prevede plafonarea preţului la poliţele RCA a fost adoptată de Executiv, după ce aprobarea actului normatv a fost amânată de două ori.
Directorul general al Direcţiei Asigurări din ASF Valentin Ionescu a declarat că scopul hotărârii privind plafonarea preţului la...
„Nu vă aşteptaţi ca acest guvern să taie bani de la cetăţeni, dar să găsească o formă de echitate socială, de justiţie socială, asta pot să vă asigur că pentru asta lucrăm”, a spus ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, în cadrul unei conferinţe de presă...
Pragul de la care se consideră infracţiune pentru abuz în serviciu a fost eliminat din proiectul de lege care modifică Codul penal şi vizează abuzul şi neglijenţa în serviciu, în urma votului deputaților. 191 de parlamentari s-au pronunțat "pentru", 66 "împotrivă" şi 12 s-au...
„Am avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa domnul Victor Chirilă, ambasadorul Republicii Moldova în România”, informează ministrul Familiei, Gabriela Firea, printr-o postare pe pagina sa de Facebook. „Am răspuns cu drag invitației de a coopera cu frații și vecinii noștri de peste...
Coaliția vrea să scadă cheltuielile bugetare cu 20 de miliarde de lei pentru că ANAF nu a colectat suficiente taxe în primele luni ale anului.
În consecință, va fi redus numărul de membri în consiliile de administrație și vor fi anulate creșterile salariale la...