Evaluarea standardizată se face pe o platformă online, iar elevii care au dorit să participe au primit un link de acces pe telefon sau tabletă. Nu se dau note, la finalul calendarului de evaluare ministerul Educației va trage o concluzie privind cunoștințele elevilor.
329 de...
Ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, a afirmat, referindu-se la implementarea unei impozitări progresive şi a unei taxe de solidaritate, că România nu mai este o ţară în curs de dezvoltare şi că nu trebuie să fie ”o insulă” în Europa din punctul de vedere...
Tinerii care studiază în România vot putea obține credite garantate de stat pentru a-și plăti taxele școlare sau chiria. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a lansat în dezbatere publică programul „Student Invest”.
Prezentul proiect legislativ prevede, printre altele, ca tinerii care vor acces...
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență care prevede înființarea programului „Family Start”, destinat tinerilor cu vârsta între 18 și 45 de ani, care își întemeiază o familie și care au venituri cumulate...
Peste 47.000 de copii din sistemul de protecție specială vor beneficia de măsurile reunite în pachetul “Sprijin pentru România”.
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse propune majorarea sumele acordate de către stat pentru creșterea și îngrijirea copiilor din centrele sociale și aflați în asistență...
Formularul de constatare amiabilă va putea fi completat online de către șoferii implicați în tamponări ușoare, potrivit unei decizii recente aprobate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Astfel, șoferii nu vor mai fi nevoiți să aibă în mașină o foaie de constatare amiabilă. Formularul...
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut discuţii telefonice cu omologii săi din Suedia şi Finlanda şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pe tema aderării celor două state la Alianţa Nord-Atlantică.
Conform unei postări a lui Aurescu pe Twitter, acesta i-a informat la...
Sorin Cîmpeanu (PNL), ministrul Educației, a anunțat luni „extinderea masivă” a programului „Masă sănătoasă în școli”. Acum se așteaptă finanțarea pentru derularea programului, într-o primă etapă, în 1415 școli. În total e nevoie de un miliard de euro pentru acest program, pe o durată...
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, i-a criticat pe sindicaliștii de la Metrorex și spune că este deranjat de ritmul în care se implementează proiectele la metrou. Din acest motiv, Grindeanu susține că este pesimist cu privire proiectul PNRR pe zona de metrou.
"Săptămâna asta am avut...
Se scumpesc biletele de tren începând cu data de 1 iulie 2022. Majorarea va fi de 20%, iar pentru secția Oravița-Anina se instituie un tarif special. Ultima majorare de tarife în transportul feroviar de călători a avut loc în 2013.
Ordinul ministrului Transporturilor și Infrastructurii...