Stelian Ion, ministrul Justiției, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă susținută marți, că și-a propus să vină cu o inițiativă legislativă constituțională prin care să fie interzisă vânzarea cartelelor telefonice prepay fără buletin.
Anul trecut, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională o Ordonanță de...
Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a 29-a ediție, va avea loc luni, 19 iulie, de la ora 21,00, la Sala Mare a Teatrului Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti. Cu această ocazie actorii Marcel Iureş, Ileana Ploscaru, regizorul Alexandru Darie (post-mortem), Geta Medinschi...
Guvernul are şedinţă miercuri, de la ora 13.00, iar pe ordinea de zi este și proiectul de lege prin care angajaţii ajunși la vârsta pensionării pot opta să-şi continue activitatea până la vârsta de 70 de ani.
„Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui...
Poliția franceză a arestat doi indivizi după ce președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost lovit la un eveniment public. Incidentul s-a petrecut când șeful statului s-a îndreptat să salute mulțimea adunată să îl întâmpine într-un oraș din regiunea Drome.
În momentul în care președintele s-a...
Comisia Europeană a anunțat că va continua să monitorizeze evoluţia situaţiei din România, prin intermediul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), în ceea ce privește reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției, până la îndeplinirea obiectivelor.
Marți, executivul comunitar a adoptat un nou raport în...
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat că până la finalul acestui an va fi gata proiectul noii legi a educației. „Este o afirmație curajoasă pe care o fac, dar eu, ca ministru al Educației, îmi doresc acest lucru”, a punctat liberalul.
„Așteptăm concluziile proiectului ”România...
202 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost raportate, marți, de Grupul de Comunicare Strategică. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.949 de teste RT-PCR (10.858 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.091 la cerere) și...
Managerii instituţiilor teatrale din toată ţara cer, într-o scrisoare deschisă adresată autorităţilor, revenirea treptată şi sigură la o normalitate care să faciliteze activitatea artistică pe perioada verii, solicitând modificarea condiţiilor de acces la evenimentele outdoor.
În scrisoarea adresată preşedintelui Iohannis, Guvernului, membrilor Comitetului Naţional pentru...
Romprest a reacționat, luni seară, după ce Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand, a publicat 13 facturi emise în perioada noiembrie 2020 - mai 2021, în valoare de 23,7 de milioane de lei despre care spune că au fost achitate către firma de...
În timpul pandemiei, românii au cheltuit mai mulţi bani pentru sănătate, locuinţă şi mâncare, arată un studiu INS, dar au neglijat cheltuielile pentru educaţie, cultură sau îngrijire personală.
În 2020, romanii au încasat mai mulţi bani decât au cheltuit, arata studiul INS. Venitul mediu lunar...