Programul Start-Up Nation: 982 de dosare au fost deblocate

Programul Start-Up Nation: 982 de dosare au fost deblocate

Noul ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Miruţă, a anunţat că a deblocat 982 de dosare din programul Start-Up Nation şi că antreprenorii îşi vor primi banii.

Potrivit ministrului, la 737 dintre antreprenori luni vor ajunge banii, iar la restul peste 2-3 zile, în funcţie de când îşi încarcă în sistem hârtiile, care au expirat între timp. „Ştiu că fiecare zi de întârziere a însemnat stres, rate, comisioane şi multă incertitudine pentru antreprenori (…).

Am un respect profund pentru cei care aleg să meargă înainte, în ciuda piedicilor. Nu le pot promite miracole peste noapte, dar pot garanta că voi fi un partener onest, deschis şi că voi face tot ce ţine de mine pentru ca lucrurile să se mişte mai repede şi mai bine”, a afirmat miercuri ministrul, potrivit news.ro.

Sprijin financiar nerambursabil de până la 250.000 de lei

Prin intermediul programul Start-Up Nation 2024-2025, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi turismului oferă sprijin financiar nerambursabil de până la 250.000 de lei (aproximativ 50.000 de euro) pentru cel puţin 7.500 de beneficiari, cu obiectivul de a genera un minimum de 15.000 de noi locuri de muncă.

Programul Start-Up Nation este structurat pe doi piloni principali:

Pilonul I – Activarea potenţialului antreprenorial al tinerilor, cu un buget de 295.750.000 euro, echivalent în lei, destinat tinerilor sub 30 de ani, atât în regiunile mai puţin dezvoltate, cât şi în Bucureşti-Ilfov;
Pilonul II – Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului, cu un buget de 150.435.295 euro, echivalent în lei, având ca grup ţintă persoanele din regiunile mai puţin dezvoltate şi care se încadrează în una din următoarele categorii eligibile: tineri cu vârsta de între 30 ani şi până în 35 de ani neîmpliniţi; persoane în căutarea unui loc de muncă; şomeri; şomeri de lungă durată; persoane inactive şi persoane din grupurile dezavantajate pe piaţa muncii.

Bugetul total al celei de-a patra ediţii Start-Up Nation este de 446,18 milioane de euro, provenind din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Educaţie şi Ocupare 2021-2027.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
27.4 ° C
28.3 °
27.1 °
42 %
0.5kmh
0 %
mie
27 °
J
35 °
vin
36 °
S
25 °
D
25 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii