Alegeri 2024: Sistem de management anti-mită, implementat în cadrul Autorităţii Electorale Permanente

Alegeri 2024: Sistem de management anti-mită, implementat în cadrul Autorităţii Electorale Permanente

Un sistem de management anti-mită a fost implementat în cadrul Autorităţii Electorale Permanente (AEP), printr-un proiect al cărui scop este „creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii” în cadrul acestei instituţii.

Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că în ultimii ani s-a înregistrat o tendinţă de finanţare a campaniilor electorale din surse interne, dar şi externe din partea „unor grupuri de interese nelegitime sau care nu ar avea ce să caute în această ecuaţie”.

Potrivit acestuia, proiectul derulat are şi o componentă privind verificarea modului de finanţare a partidelor politice şi a crescut gradul de profesionalizare a celor mai mulţi dintre salariaţii AEP.

Greblă a menţionat că a sporit şi implicarea în diseminarea unor informaţii referitoare la campaniile electorale, la modul de desfăşurare a alegerilor.

„Ieri aveam 248 de partide politice înregistrate la Tribunal, în Registrul special al partidelor politice. Cifra este în dinamică şi săptămâna asta vom atinge pragul de 250 de partide. Dintre acestea, puţine sunt foarte interesate de modul cum trebuie ţinută o evidenţă financiar-contabilă, modul cum se prezintă acele situaţii la controlul pe care autoritatea îl exercită. (…) Acele partide care au o prezenţă pe scena politică mai consistentă au fost şi cele mai active în a fi curioase să vadă cum se face o finanţare respectând legea”, a precizat preşedintele AEP, potrivit stiri.tvr.ro.

Managerul proiectului, Octavian Chesaru, a explicat că a fost dezvoltat un instrument informatic de creare, încărcare, transmitere a raportărilor prevăzute de lege de către formaţiunile politice şi competitorii electorali, în vederea efectuării de către AEP a controlului finanţării partidelor şi campaniilor electorale.

Potrivit AEP, prin acest proiect a mai fost elaborat un instrument informatic care facilitează formarea continuă a membrilor birourilor şi oficiilor electorale, personalului tehnic auxiliar al acestora, experţilor electorali, operatorilor de calculator şi a altor persoane care vor îndeplini respectivele funcţii.

A mai fost dezvoltat un sistem informatic de evaluare a performanţelor membrilor birourilor şi oficiilor electorale, experţilor electorali, precum şi a operatorilor de calculator.

Totodată, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe şi al misiunilor diplomatice din străinătate, au fost organizate sesiuni de informare în comunităţile din diaspora, în capitalele în care s-a înregistrat cel mai mare număr de alegători la precedentele scrutinuri.

Proiectul „DIGI-EMB – Digitalizare pentru creşterea nivelului transparenţei eticii şi integrităţii activităţilor de management electoral şi finanţare a partidelor politice şi a campaniilor electorale” este cofinanţat din Fondul Social European şi se derulează în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11.5 ° C
13.3 °
9 °
79 %
4kmh
0 %
lun
21 °
mar
19 °
mie
21 °
joi
20 °
vin
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii