Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind noua schemă de plafonare şi compensare a facturilor la energie va intra în circuitul parlamentar în această săptămână, începând cu dezbaterile în comisiile de specialitate ale Senatului.
Actul normativ scade valoarea facturilor mai mult decât legea anterioară şi...
Deputații au votat, miercuri, proiectul de lege care plafonează prețurile la energia electrică și gaze. Proiectul a fost dezbătut în regim de urgență la solicitarea PSD și merge la promulgare la preşedintele Klaus Ioahnnis, astfel încât schemă de ajutor de compensare să fie aprobată...
Partidul Social Democrat a strâns peste 175.000 de semnături în cadrul campaniei de susţinere a proiectului de lege pe care l-a depus în Parlament privind plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze, iar varianta pe care o propune este “net superioară” celei a PNL.
“Peste 175.000...
Consiliul Naţional al Elevilor dezaprobă "ferm" propunerea de plafonare a burselor şcolare, susţinând că măsura nu este menită să îndeplinească principiile de acordare a acestora, respectiv răsplătirea performanţelor şcolare şi sprijinul social pentru elevii aflaţi în situaţii de risc.
Potrivit unui comunicat al Consiliului Naţional...