propunere legislativă

Cel mult zece persoane pot fi înregistrate la o adresă: Propunere legislativă, adoptată la Senat

Senatul a adoptat miercuri, în plen, propunerea legislativă pentru modificarea OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români prin care se stabileşte că la o adresă nu pot fi înregistrate cu cartea de identitate decât maximum zece persoane. Au fost...

Propunere legislativă în România: Zi liberă, cu ocazia zilei de naştere

O propunere legislativă, iniţiată de 19 senatori liberali şi unul social-democrat, completează art.139 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii. Potrivit proiectului, "persoanele salariate au dreptul la o zi liberă, plătită, cu ocazia zilei de naştere". "Acordarea unei zile libere, plătite, în ziua în care fiecare...

Propunere legislativă, adoptată: Bani pentru copiii care fac sport de performanță

Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă de modificare a Legii educaţiei fizice şi sportului 69/2000 prin care copiii şi juniorii legitimaţi la cluburi sportive, care se pregătesc pentru competiţii oficiale, vor primi lunar un tichet valoric de 50 lei pentru acoperirea unor cheltuieli...

Propunere legislativă din partea PSD: Testare periodică gratuită a elevilor

PSD va iniţia o propunere legislativă prin care Guvernul să fie obligat să asigure testarea periodică gratuită pentru COVID-19 a elevilor. În acest mod, unităţile şcolareîși vor putea continua cursurilor cu prezenţă fizică, în condiţii de siguranţă sanitară. Iniţiativa PSD va asigura câte două teste...

Se instituie, pe 15 februarie, Ziua naţională a lecturii

Senatul a adoptat, luni, în plen, în unanimitate, cu 128 de voturi “pentru”, propunerea legislativă prin care se instituie, pe 15 februarie, Ziua naţională a lecturii. „Cu prilejul Zilei naţionale a lecturii se pot organiza activităţi culturale, sociale şi educaţionale prin care se evidenţiază importanţa...

Certificat de handicap pe o perioadă nedeterminată pentru persoanele cu dizabilități ireversibile

Persoanele cu handicap ireversibil nu vor trebui să mai meargă periodic la comisie pentru obținerea certificatului, potrivit unui proiect de lege. Comisiile de evaluare vor fi obligate să acorde certificat de handicap pe o perioadă nedeterminată de timp tuturor persoanelor care suferă de dizabilităţi ireversibile. Aceasta...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
nori împrăștiați
19.1 ° C
19.5 °
18.8 °
39 %
6.7kmh
34 %
vin
18 °
S
21 °
D
22 °
lun
23 °
mar
23 °

Opinii