Sorin Grindeanu a afirmat joi că el a propus și susține eliminarea totală a pensiilor speciale, aceasta fiind poziția sa personală, însă în cadrul coaliţiei au fost luate anumite decizii în acest sens. Declarațiile pe această temă vin în contextul în care Senatul a...
Sorin Grindeanu (PSD), ministrul Transporturilor, a declarat că demisia directorului general al CFR Călători sau a vreunui ministru poate acoperiaccidentul din Gara Galați, dar nu va rezolva problemele sistemului feroviar, care s-au acutizat în zeci de ani de subfinanțare.
„Un om poate să-şi dea demisia, că...
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, solicită verificări și măsuri rapide din partea CFR Călători, în urma accidentului produs sâmbătă seară, în gara Galați. O persoană a murit și 3 au fost rănite după ce o locomotivă care făcea manevre a lovit un vagon...
Partea ucraineană a propus României să realizeze propriile măsurători în ceea ce priveşte adâncimea canalului Bâstroe, acţiune la care să fie desemnat un expert român, a anunţat marţi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Salut intenţia Ucrainei de a măsura adâncimea canalului Bâstroe! După săptămâni întregi de...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunţat luni, că a început licitaţia pentru cel mai mare contract de infrastructură feroviară finanţat prin Programul de Transport, reabilitarea liniei de cale ferată Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeş cu o lungime de 226 km, pentru care sunt alocate 10,5 miliarde...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că va fi reluată proiectarea Autostrăzii Brașov-Bacău.
"CNAIR a transmis, astăzi, la ANAP (pentru validare) documentația de atribuire pentru reluarea licitației necesară finalizării Studiului de Fezabilitate, pas esential pentru construcția Autostrăzii Brașov- Bacău (A13).
Durata contractului de Proiectare a acestei...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că Ucraina a dat un acord parțial pentru începerea măsurătorilor pe brațul Chilia, începând de vineri, și a precizat că partea română insistă „ca flota de nave specializate a României să primească acces și pe celelalte sectoare ale...
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că miercuri au fost transmise spre SEAP, pentru validare, documentaţiile pentru primele 3 loturi ale tronsonului de cale ferată Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeş, care are o lungime totală de aproape 226 km, informează News.ro. Pentru toate cele 6 loturi...
Vicepremierul Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor, a declarat duminică, la Prima News, că este „o prostie” faptul că abordarea subiectului canalului Bâstroe reprezintă propagandă rusă, după ce șeful statului a spus că de stricarea relațiilor România-Ucraina s-ar bucura Moscova. De asemenea, vicepremierul a menționat că...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că trei nave ale Administrației Fluviala a Dunării de Jos" din Galați "așteaptă acceptul pentru a face măsurători pe Canalul Bâstroe.”
„Noi suntem pregătiți! Trei nave ale AFDJ Galați - dotate cu echipamente pentru măsurarea adâncimii canalelor navigabile - așteaptă acceptul...