Câți oameni și-ar putea părăsi locuințele în viitor

Câți oameni și-ar putea părăsi locuințele în viitor

1,2 miliarde de oameni și-ar putea părăsi locuințele până în anul 2050, potrivit unui raport dat publicității de un centru internațional de cercetare. Majoritatea oamenilor din Africa și Orientul Mijlociu vor continua să se îndrepte spre Europa, ceea ce ar putea conduce la presiuni migratorii durabile.

Klaudia Tóth, cercetător la Centrul de Studii asupra Migraţiei Umane din Ungaria, a precizat pentru televiziunea publică ungară că, potrivit celor mai recente cercetări, creșterea populației va fi cea mai semnificativă în Africa subsahariană, însă o creștere importantă va avea loc și în țările din Asia, respectiv în Asia Mijlocie și Asia de Sud,

Cercetătorii susțin că factorii externi joacă un rol important în fragmentarea economică, socială și politică. Acești factori ecologici se referă, printre altele, la lipsa alimentelor și a apei, formarea accelerată a cicloanelor, creșterea temperaturii atmosferice medii și a nivelului mării. De aceste condiții critice vor fi afectate grav tocmai acele țări care se află deja într-o situație marginală și vulnerabilă”, a mai spus cercetătorul Klaudia Tóth, conform hirado.hu.

În opinia sa, din studiul respectiv a mai rezultat că până în 2050 vor exista trei rute de migrație majore. Pe de o parte, o rută de migrație se va forma în America Latină spre America de Nord, a doua mișcare de migrație foarte intensă va avea loc în regiunea subsahariană către Europa, iar a treia rută importantă va porni din Orientul Mijlociu și din Asia Mijlocie spre Europa.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
9.5 ° C
10.1 °
9.4 °
93 %
6.2kmh
75 %
mie
20 °
joi
18 °
vin
16 °
sâm
20 °
Dum
14 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii