8 Decembrie – Ziua Constituției României

8 Decembrie – Ziua Constituției României

În fiecare an, la 8 decembrie, este sărbătorită Ziua Constituţiei României – actul care a reformat, în 1991, justiția și o dată cu ea și societatea românească. Acest act a contribuit decisiv la desprinderea de moștenirea comunistă și de așezarea României pe drumul democrației.

Constituția este legea fundamentală a unui stat, în care sunt prevăzute principiile de bază ale conducerii statului, atribuțiile instituțiilor fundamentale ale statului și drepturile, libertățile și obligațiile cetățenilor.

Elaborarea, dezbaterea şi adoptarea noii Constituţii a României au durat un an şi jumătate. Prima întrunire a Adunării Constituante a avut loc la 11 iunie 1990, când a fost desemnată Comisia Constituţională pentru elaborarea proiectului de Constituţie. Comisia, condusă de Antonie Iorgovan, cadru universitar la Facultatea de Drept, număra 23 de parlamentari şi 5 experţi – personalităţi ale învăţământului juridic românesc şi jurişti cu activitate îndelungată.

Constituţia din 1991 a fost prima de după Revoluţia din 1989

Constituţia din 1991, în forma iniţială, a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991. A intrat în vigoare în urma aprobării ei prin Referendumul naţional de la 8 decembrie 1991, cu o majoritate semnificativă: din numărul de aproape 11 milioane de participanti, dintre care 77 la suta su răspuns afirmativ.

Votul decisiv asupra noii Constituţii a fost dat la 21 noiembrie 1991. Din totalul de 510 parlamentari, au fost prezenţi 509, din care 414 s-au pronunţat pentru şi 95 împotrivă. Noua Constituţie a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233, din 21 noiembrie 1991. După patru ani de la adoptarea Constituţiei României, la 13 noiembrie 1995, deputaţii au adoptat, în cadrul şedinţei Camerei Deputaţilor, propunerea legislativă privind proclamarea ”Zilei Constituţiei României” pentru data de 8 decembrie.

Primele constituții românești au fost Regulamentele Organice, în  Țara Românească în 1831 și în Moldova în 1832. Ele au fost înlocuite în 1858 de Convenția de la Paris, care a fost urmată, în 1864, de Statutul Dezvoltator al Convenției de la Paris, constitutia domnitorului Al. I. Cuza. Prima constituțtie modernă a României a fost cea liberală din 1866. În 1923 a fost adoptată prima constituție democratică. În 1948, instaurarea regimului comunist În mod oficial s-a făcut prin adoptarea unei constituții prin care România devenea republică și care a deschis calea către un regim totalitar. România a redevenit democrație în 1989, fapt consfințit prin constituția din 1991.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
18.4 ° C
21 °
16 °
68 %
7.2kmh
75 %
mie
20 °
joi
23 °
vin
19 °
sâm
18 °
Dum
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii