Noile sume de care se va ține cont la calculul pensiei românilor

Noile sume de care se va ține cont la calculul pensiei românilor

Normele de aplicare pentru noua lege a pensiilor sunt gata, iar aceasta urmează să intre în vigoare de la 1 septembrie 2024.

Autoritățile urmează însă să pună la punct sistemul informatic pentru recalcularea pensiilor celor aproape 5 milioane de seniori din România. Peste 95 la sută din dosare au fost deja introduse în sistemul electronic.

Dumneavoastră nu veţi fi puşi pe drumuri pentru asta.

Pentru asta avem, pe de o parte, un plin proces început deja de colegii noştri de la Casele Teritoriale de Pensii de digitalizare a dosarelor de pensii, astfel încât toate dosarele să fie reevaluate, toate informaţiile pensionarilor să fie în sistem, toate acestea să fie scanate şi să avem o arhivă electronică, o bază de date electronică, iar după finalizarea normelor, şi ne dorim să fim gata cât mai rapid, legea prevede 90 de zile pentru elaborarea normelor, dar noi ne străduim să fim gata mai rapid.

După finalizarea lor la minister, dorim să le discutăm cu societatea românească, cu partenerii sociali, cu Comisia Europeană cu care avem acest agreement pe jalonul 214 – reforma sistemului public de pensii, după care să fie finalizat soft-ul pentru recalculare, instruiţi colegii noştri din casele teritoriale de pensii şi apoi românii vor începe, noi estimăm că undeva în luna mai a anului 2024, să îşi primească până la sfârşitul lunii august deciziile cu pensiile recalculate”, a afirmat Ministrul Muncii la Antena 3 CNN.
Prin noua lege a pensiilor, autoritățile promit că vor fi eliminate toate inechitățile din sistem.

Noua lege a pensiilor vine cu o formulă nouă de calcul

Calculul pensiei = VPR x Numărul total de puncte

VPR (valoarea punctului de referință) va fi de 81 de lei.

Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.

Punctele de contributivitate: anii în care ai contribuit la sistemul de pensii. Un punct pentru fiecare an.

Formula de calcul a pensiei după recalculare este următoarea: Pensia = VPR (valoarea punctului de referință) x Numărul total de puncte.

Legea nr. 118/2010 a stabilit că sintagma pensie socială minimă garantă va fi înlocuită cu sintagma indemnizație socială pentru pensionari, așa că pensia socială și indemnizația socială pentru pensionari se referă la același lucru.

La calculul pensiei vor fi luate în considerare însă și sporurile și orele suplimentare.

„Legiuitorul a spus foarte clar să se valorifice sporurile acordate sporadic de-a lungul activității, adică vorbim de acele sporuri care nu aveau un caracter permanent – mă refer la acordul global, care era o formă de remunerare înainte de 1989, mă refer la prime și premii care s-au acordat fie la final de an, acum ele nu se iau în calcul, dar noi am considerat că ele trebuie luate în calculul pensiei”, a declarat președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, pentru știrileprotv.ro.

”Cei din 2001, vorbim de acele sporuri care sunt suplimentar față de salariul de bază pe care noi deja îl avem, ele se pot aduce de la angajatori, acolo unde fiecare și-a desfășurat activitatea, este vorba despre o adeverință care este foarte clar stipulată în lege prin anexa de la lege – prin care să se facă acea mențiune că s-a contribuit la sistem”, a mai explicat el.

Punctele de stabilitate se acordă celor care au muncit mai mult de o perioadă de 25 de ani. Se acordă 0,50 puncte pentru fiecare an, pentru anii din intervalul 26 – 30 de rămânere în muncă, inclusiv; 0,75 puncte/an, pentru anii din intervalul 31 – 35, inclusiv; 1 punct/an, pentru anii din intervalul 36 – 40 ş.a.m.d.

La acestea se adaugă și: 0,25 de puncte pentru fiecare an la grupa a II-a de muncă (20 lei în plus pe an) și 0,5 puncte pentru fiecare an la grupa I de muncă (40 lei în plus la pensie).

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
20.9 ° C
21.1 °
20 °
52 %
3.6kmh
20 %
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
22 °
mar
21 °
mie
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii