Toate categoriile

SURSE: Vești bune pentru pensionari: Guvernul ar urma să acorde sprijin în două tranșe. Ce categorie de beneficiari este vizată

Vești bune pentru pensionari! Beneficiarii cu venituri sub 3.000 de lei ar urma să primească, în acest an, un sprijin financiar acordat în două tranșe, cu o valoare totală între 600 și 1.000 de lei, ca urmare a unui acord încheiat joi în cadrul...

Șapte state pregătite să intervină pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz. Cinci țări sunt din Europa

Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Japonia și Canada au anunţat, printr-o declaraţie comună, că sunt pregătite să contribuie la deblocarea traficului în Strâmtoarea Ormuz, un punct strategic prin care tranzitează aproximativ o cincime din petrolul global. Oficialii acestor state au subliniat că obiectivul...

VIDEO-UPDATE România are oficial buget. Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 a fost adoptat în Parlament

Bugetul de stat, cel mai întârziat din ultimii 20 de ani, a fost oficial adoptat. Deputații și senatorii au vota astăzi, în Parlament, proiectul legii bugetului de stat pentru 2026, precum și legea privind asigurările sociale. Ședința a început la ora 10:00. UPDATE Senatorii și deputații...

Nicușor Dan, despre viitorul lui Bolojan: Sprijinul i-l dă majoritatea parlamentară. Sper ca ea să continue, dar vom mai vedea

Președintele Nicușor Dan nu exclude scenariul în care premierul Ilie Bolojan ar putea pierde sprijinul parlamentar. Aflat la Bruxelles, după reuniunea Consiliului European, șeful statului a declarat că își dorește ca actuala majoritate să se mențină pe termen lung, însă evoluțiile rămân incerte. El...

Horoscop 20 martie 2026

Berbec Ești plin(ă) de energie și vrei să începi lucruri noi, dar graba te poate face să iei decizii neinspirate. Evită cheltuielile mari și analizează bine orice oportunitate. Taur Apare o oportunitate financiară, dar nu tot ce pare avantajos este și sigur. Ai grijă la investiții sau...

VIDEO Gabriel Valer Zetea la emisiunea „Vezi ce crezi”: Coaliția taie bani de la magistrați pentru pachetul de solidaritate propus de PSD

Invitat în cadrul emisiunii „Vezi ce crezi”, realizată de Dana Chera la Metropola TV, președintele PSD Maramureș, Gabriel Valer Zetea a vorbit despre decizia coaliției de guvernare de a realoca fonduri de la magistrați către pachetul de solidaritate socială propus de partidul său. El...

ÎCCJ, reacție dură după decizia Coaliției de amânare a plăților pentru redirecționarea banilor către persoanele vulnerabile

Înalta Curte de Casație și Justiție reacționează dur după ce Coaliția de guvernare a decis să amâne plata drepturilor castigate în instanță de magistrați și să redirecționeze banii către persoanele vulnerabile. Reprezentanții ÎCCJ acuză Executivul că ignoră obligațiile legale și subminează statul de drept. Într-un comunicat...

VIDEO Lidia Moise la emisiunea „Vezi ce crezi”: România se împrumută ca să aibă bani de salarii și pensii

Invitată în cadrul emisiunii „Vezi ce crezi”, realizată de Dana Chera la Metropola TV, analistul economic Lidia Moise a avertizat în legătură cu situația economică critică a României, care recurge la împrumuturi masive pentru a acoperi pensiile și salariile. Absența unui buget riguros și...

Pâine mai scumpă de lună aceasta din cauza prețului carburanților

Până la sfârșitul lunii martie am putea vedea o creștere cu 10% a prețului pâinii și al produselor de panificație din cauza scumpirii carburanților și a lipsei de măsuri ale Guvernului pentru protejarea industriei alimentare. „Se pare că da, ne așteptăm la scumpirea pâinii...

Se dublează numărul urșilor care pot fi împușcați în România

Numărul urșilor care pot fi împușcați în cadrul cotei anuale de intervenție s-a dublat în 2026. Pentru a preveni atacurile asupra populației și a reduce pagubele materiale cauzate de atacurile urșilor, în peste 500 de fonduri de vânătoare ar urma să fie ucise 969...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
ploaie ușoară
11.8 ° C
12.7 °
11 °
88 %
5.1kmh
75 %
lun
12 °
mar
13 °
mie
14 °
J
16 °
vin
15 °

Opinii