ONU

Președintele Klaus Iohannis, discurs oficial la ONU /Video

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 septembrie 2021, la New York, intervenția națională în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, informează site-ul Presidency.ro. Preşedintele Klaus Iohannis conduce, de marţi până joi, delegaţia României la...

Raport ONU: Cod Roșu pentru umanitate privind fenomenele meteo extreme

Grupul interguvernamental de experți al ONU însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale din cauza efectelor activității umane (IPCC) a publicat cel mai amplu raport din istorie referitor la schimbările climatice, catalogat drept „Cod roșu pentru umanitate”. Potrivit experţilor ONU în domeniul climei, ultimii...

Complexul minier de la Roșia Montană a fost inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Fostele mine romane de aur de la Roşia Montană reprezintă complexul minier roman ''cel mai important, mai extins şi mai variat din lume'', potrivit UNESCO. Întinse pe şapte kilometri, aceste mine de aur datând din secolele al II-lea şi al III-lea au fost incluse marţi...

Pandemia a amplificat prejudecăţile şi discriminarea legate de vârstă: Raport ONU

Potrivit unui raport ONU, pandemia de COVID-19 a amplificat stereotipurile, prejudecăţile şi discriminarea legate de vârstă. Autorii raportului  atrag atenția că fenomenul de discriminare pe bază de vârstă poate îmbrăca forme foarte diverse și este extrem de răspândit în numeroase instituţii şi sectoare ale societăţii,...

Lunga istorie a Zilei Internaționale a Femeii

Ziua Internațională a Femeii (denumită generic Ziua Femeii) este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a comemora atât realizările sociale, politicile și condițiile economice ale femeilor, cât și lupta împotriva discriminării și violenței care își fac încă simțită prezența în multe părți...

Marea Britanie a decis că va trimite infractorii de origine poloneză și română acasă

La scurt timp după ce Regatul Unit al Marii Britanii a finalizat Brexitul, autoritățile au hotărât să trimită înapoi acasă infractorii olandezi și români din închisorile britanice. Aceștia au motivat alegerea simplu prin faptul că nu mai există niciun motiv pentru care Marea Britanie...

Secretarul general al ONU solicită declararea “stării de urgenţă climatică”

Liderii politici ar trebui să declare “stare de urgenţă climatică” în ţările lor, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în alocuţiunea din deschiderea unui summit dedicat climei. Peste 70 de lideri politici au participat la acest summit de o zi, desfăşurat în spaţiul...

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este cel mai tradus document din lume

Ziua internațională a Drepturilor Omului este marcată în fiecare an pe 10 decembrie. Marcarea acestei zile s-a hotărât cu ocazia Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din 1948. Atunci a fost adoptată Declarația Universală a Drepturilor Omului.  Document de referinţă, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamă...

Ziua Internațională pentru abolirea sclaviei-2 decembrie

Ziua Internațională pentru abolirea sclaviei este marcată în calendar, pe 2 decembrie. În fiecare an este marcată data cand a fost adoptată Rezoluția din 1949 de către Convenţia Naţiunilor Unite. Au reușit să opreascătraficul de persoane și a exploatării prin pristituție.  Organizația Națiunilor Unite trage...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
câțiva nori
21.6 ° C
22.7 °
20.5 °
38 %
8.2kmh
20 %
lun
21 °
mar
19 °
mie
19 °
joi
21 °
vin
20 °

Opinii