tichete sociale

Facturile la curent scurtcircuitează bugetul de familie

Începând cu 1 iulie 2025, piața de energie electrică din România intră oficial în regim complet liberalizat. Plafonarea prețurilor pentru consumatorii casnici încetează, iar noul context economic aduce schimbări importante pentru milioane de gospodării. În paralel, Guvernul lansează un program de sprijin sub forma...

Ministrul Adrian Câciu: O nouă tranşă pentru tichetele sociale va fi livrată în luna octombrie

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în luna octombrie va fi livrată o nouă tranşă pentru tichetele sociale, în valoare de 250 de lei. De acest program beneficiază 2,6 milioane de persoane. ”Tot pentru luna octombrie avem o nouă tranşă pentru...

Ministrul Educației, despre tichetele sociale care se vor acorda elevilor și preșcolarilor din familii defavorizate

„Măsura de acordare a tichetelor sociale în valoare de 500 de lei pentru sprijin educațional elevilor și preșcolarilor din familii aflate în dificultate materială reprezintă o prioritate pentru Ministerul Educației”, a transmis Sorin Cîmpeanu, pe pagina sa de Facebook. „În acest context, conform OUG 133/2020, precizăm următoarele: 1....

Mamele cu posibilităţi materiale reduse vor putea beneficia de tichete sociale pentru nou-născuți

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunțat că mamele cu posibilităţi materiale reduse vor putea beneficia de tichete sociale de 2000 de lei pentru nou-născuți, bani care se vor acorda în primele 3 luni de la naştere. Tichetele sociale/cardurile vor putea fi utilizate la comercianţii...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
cer senin
22.4 ° C
22.7 °
22 °
57 %
2.2kmh
0 %
D
35 °
lun
36 °
mar
37 °
mie
34 °
J
35 °

Opinii