vacanță

Sondaj: Aproape 40% dintre români nu pleacă în vacanță vara aceasta

Aproape 40% dintre români spun că nu vor pleca deloc în vacanță vara aceasta. Iar dintre cei care și-au programat plecări, majoritatea afirmă că a ales România, arată datele unui sondaj. Dintre cei care au mărturisit că vor pleca în vacanță vara aceasta, doar 20%...

A fost promulgată legea referitoare la acordarea voucherelor de vacanţă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2021 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, potrivit căreia instituţiile publice acordă angajaţilor, anual, vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de...

Voucherele de vacanță se acordă cel puțin până în 2027

Pe ordinea de zi a Senatului României se află spre aprobare modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului referitoare la voucherele de vacanță, obligatorii pentru toți angajații la stat, și opționale pentru cei din sectorul privat. Cuantumul voucherelor propus pentru perioada 1 ianuarie 2024-2026 rămâne la...

Elevii se întorc din 19 aprilie la cursuri. Când este următoarea vacanță

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii se întorc miercuri, 19 aprilie, la cursuri.Următoarea vacanţă - vacanţa de vară - este prevăzută de sâmbătă, 17 iunie, până duminică, 3 septembrie. În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă nu...

Elevii din Bucureşti au intrat azi în vacanță pentru o săptămână

Elevii din Bucureşti au intrat în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor, urmând să se întoarcă la şcoală pe 27 februarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Următoarea vacanţă este programată în perioada 7 aprilie - 18 aprilie. Programele "Şcoala altfel" şi "Săptămâna verde" se vor desfăşura...

În România: Elevii care au intrat în vacanţă de azi

Unii elevi au intrat în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor, în funcţie de decizia inspectoratelor şcolare, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, potrivit Agerpres. Inspectoratele şcolare pot decide ca elevii din judeţul respectiv sau din Bucureşti să aibă vacanţă în perioada 6 - 26 februarie....

Când este următoarea vacanță a elevilor

Următoarea vacanţă a elevilor, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, este programată în perioada 6 - 26 februarie 2023. Pentru prima dată structura noului an şcolar include cinci module de învăţare şi cinci vacanţe: Modulul 1 - cursuri - de luni, 5 septembrie, până...

Când intră elevii în vacanță

Elevii vor intra în vacanţă de joi, după finalizarea cursurilor, urmând să se întoarcă la şcoală pe data de 9 ianuarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Pentru prima dată structura noului an şcolar include cinci module de învăţare şi cinci vacanţe. Următoarea vacanţă, la decizia...

Românii vor avea o mică vacanță de 1 decembrie

Bugetarii se vor bucura anul acesta de o vacanță de 5 zile, Guvernul oferind o zi liberă în plus la minivacanța de 1 decembrie. Zilele de Sfântului Andrei, 1 și 2 decembrie decembrie vor fi legate de weekend, bucurându-se astfel de mai mult timp liber....

În timpul vacanței: Tinerii români, din ce în ce mai interesați de job-uri și internship-uri

În timpul vacanței de vară tinerii par să fie tot mai dornici să înceapă o nouă experiență. Aceștia sunt în căutare de intership sau job-uri part-time, potrivit analiștilor. În ultima lună, o platformă de angajare a înregistrat peste 4.000 de CV-uri, de două ori mai...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
cer senin
27.5 ° C
28 °
26.1 °
31 %
2.1kmh
0 %
mar
28 °
mie
29 °
J
31 °
vin
35 °
S
32 °

Opinii