Toate categoriile

1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului: La Mulți Ani copiilor de toate vârstele!

Ziua Internaţională a Copilului a fost proclamată de către Conferinţa Mondială pentru Bunăstarea Copiilor în 1925, iar apoi în 1954, 20 noiembrie a fost declarată Ziua Universală a Copilului. Tot în acel an, 1954, UNICEF a emis o recomandare care prevedea ca fiecare stat să...

Premieră în justiția americană. Donald Trump este primul fost președinte american condamnat

Decizie istorică luată de jurații din New York,  în procesul Stormy Daniels al fostului președinte al SUA, Donald Trump. Juriul a ajuns la un verdict, joi noapte, după două zile de deliberări, timp de 11 ore, stabilind, în unanimitate, că Donald Trump este vinovat...

„Târgul de 1 iunie – Gustul Copilăriei”, la Ministerul Agriculturii

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia continuă tradiția de a organiza târguri tematice de promovare a produselor agroalimentare românești. Astfel, în perioada 31 mai – 02 iunie 2024, vă așteptăm în curtea instituției, la „Târgul de 1...

Weekend încărcat de evenimente, mai multe restricții de trafic în București

Ziua Copilului aduce noi evenimente în Capitală, de la ateliere handmade, până la spectacole de teatru și concerte stradale. În plus, bucureștenii sunt așteptați cu aranjamente gigant și grădini tematice la „Festivalul Florilor” din Moghioroș, dar și pe Calea Victoriei la „Străzi Deschise”. Într-un...

Palatul Parlamentului își deschide porțile pe 1 iunie

Camera Deputaţilor va organiza evenimentul „Porţi deschise” de 1 iunie. Copiii vor putea vizita Palatul Parlamentului între orele 10:00 şi 17:00, iar vizitatorii vor avea ocazia să vadă mai multe săli, printre care sala de plen, cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, sala Biroului permanent, Galeria presei, Galeria...

Atenție, metroul ajunge în Pantelimon! Planurile Gabrielei Firea și ale primarilor de sector

După 45 de ani, metroul bucureștean va ajunge și în cartierele din estul Capitalei. Locuitorii din cartierul Pantelimon, în Sectorul 2, își vor vedea visul împlinit. După 4 ani în care Sectorul 2 a excelat la capitolul mizerie și s-a umplut de stâlpișori la toate...

Fermierii români vor putea cumpăra utilaje agricole cu ajutor de la stat, după modelul programelor „Rabla”

Fermierii vor putea cumpăra tractoare sau alte utilaje agricole cu ajutor de la stat, după modelul programelor „Rabla”. Executivul a pregătit un buget de aproximativ 100 de milioane de euro. Din aceşti bani ar putea fi cumpărate câteva mii de tractoare. „În premieră, finanţăm, cum...

Eurostat: Românii sunt printre europenii care muncesc cel mai mult

România este printre campionii din Uniunea Europeană la numărul de ore lucrate pe săptămână,  situându-se pe locul doi, după Grecia, conform celui mai nou barometru Eurostat. Durata obişnuită a programului de lucru săptămânal al persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani din...

Jens Stoltenberg, mesaj pentru statele NATO

NATO ar trebui „să ia în considerare” să ridice restricțiile cu privire la utilizarea armelor NATO de către Ucraina împotriva țintelor de pe teritoriul Rusiei, a declarat secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, joi, potrivit DPA preluată de Yahoo.com. „Consider că a venit momentul să reconsiderăm...

Record stabilit în Catalunia de înotătorul român David Popovici

David Popovici a stabilit un nou record în cadrul concursului desfășurat la Barcelona, Catalunia. Înotătorul român a înregistrat un timp de 1:44.74, depășindu-l la acest capitol pe germanul Paul Biedermann. Neamțul reușise să obțină în anul 2005 punctajul de 1:44.88, astfel cel mai de...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
cer senin
19.4 ° C
20.6 °
17.7 °
61 %
4kmh
1 %
S
30 °
D
29 °
lun
29 °
mar
19 °
mie
13 °

Opinii