Românii vaccinați sunt primii care primesc bilet pentru Trenul Relaxării, care ar urma să pornească la drum de la 1 iunie. Premierul Florin Cîțu a declarat că, din punctul său de vedere, e normal ca persoanele care s-au imunizat să revină la normalitate. Deocamdată...
O serie de modificări ale prevederilor Codurilor Penal şi de Procedură Penală devin aplicabile, de vineri, odată cu intrarea în vigoare a Legii privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale.
Printre acestea, încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu...
1.156 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate, marți, de Grupul de Comunicare Strategică. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.023 de teste RT-PCR (12.769 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.254 la cerere) și 13.172 de...
Facebook a redus, în ultimele luni, diseminarea conţinutului violent, de ură sau sexual, ca urmare, mai ales, a implementării unui software bazat pe inteligenţă artificială, capabil să stabilească legături între mesaje, imagini sau comentarii, subliniază AFP.
Până în prezent, sistemul de detectare a reţelei sociale...
Guvernul a prelungit starea de alertă, permițând organizarea de evenimente-test. Este vorba de evenimente sportive sau culturale/artistice cu depășirea capacității de 50%. Însă accesul va fi permis persoanelor care sunt vaccinate, au un test negativ de COVID-19 sau au trecut prin boală.
De asemenea, șeful...
România, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la ponderea contractelor de muncă temporare. În 2020, unul din cinci angajaţi din Spania avea un contract de muncă temporar (20,1%), în Portugalia - 5%, în Letonia, Estonia, Lituania şi România - mai puţin de 3%, potrivit...
Revenirea spectatorilor în arenele de sport din România este aștptată în următoarea perioadă. Primele meciuri în care prezența fanilor va fi permisă pe stadioane vor fi două dueluri considerate ca niște teste: finala Cupei României (22 mai) și România -Georgia (2 iunie), informează gsp.ro.
Ambele...
Cabinetul israelian, întrunit joi seară în ședință, a votat în favoarea unei încetări a focului cu grupările militante din Gaza, potrivit CNN.
Cabinetul israelian de Securitate s-a reunit joi seara pentru a discuta un posibil armistiţiu, după 11 zile de confruntări armate între Israel şi...
Guvernul a aprobat, la propunerea CNSU, noua listă a statelor cu risc epidemiologic ridicat. Pe listă au fost adăugate Spania, Danemarca, Monaco, Tunisia, Emiratele Arabe, Belarus, Bahamas sau Nepal.
Cei care vin din aceaste țări sunt obligați să stea în carantină 14 zile. Măsura nu...
Noul protocol medical a fost aprobat de FRF şi permite accesul spectatorilor în tribune până la o capacitate maximă de 25%, anunţă frf.ro.
Vor intra cei vaccinați, cei care prezintă teste PCR și antigene rapide negative, însă nu se spune nimic despre cei care au...