Toate categoriile

Noua lege anticorupție în UE. Legea creează un fundament juridic

Instituțiile europene au ajuns la un acord asupra unei legi care stabilește standarde minime în toate statele membre, chiar dacă ambițiile inițiale au fost diminuate în timpul negocierilor. Documentul aprobat armonizează definițiile infracțiunilor de corupție și introduce sancțiuni minime comune, alături de măsuri de prevenire...

„Caii schimbă destine”. Serie de evenimente dedicate în special copiilor și tinerilor din centrele de plasament

Federația Ecvestră Română, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov (C.J.C.P.C.T.), inițiază un proiect special dedicat copiilor și tinerilor din centrele de plasament, familii defavorizate, dar și celor pasionați de lumea cailor. Proiectul își propune să îi aducă pe...

Studiul de trafic al comunei Mogoșoaia, finalizat. Urmează măsuri de fluidizare

Primăria Mogoșoaia a anunțat finalizarea studiului de trafic al comunei. Acesta prezintă o analiză clară a modului în care circulația se desfășoară în prezent, precum și a problemelor provocate de traficul de tranzit și de creșterea numărului de vehicule. Informația a fost dată publicității...

La Măgurele a început construcția Centrului de Optică de Mare Putere

La Măgurele a debutat construcția Centrului de Optică de Mare Putere, unde vor fi produse componente ce vor ajunge în laseri de mare capacitate din întreaga lume. Acesta beneficiază de finanțare guvernamentală și va consolida rolul României în domeniul cercetării globale. Lucrările au fost...

Prima înfrângere pentru baschetbaliștii CSO Voluntari în actualul sezon al ENBL

CSO Voluntari a pierdut astăzi meciul disputat în deplasare, în compania echipei letone Valmera Glass Via. Este prima înfrângere a sezonului european pentru campioana en-titre ENBL. Scorul a fost 81-77 pentru gazdele de azi. Deși a pornit ca favorită, CSO Voluntari nu a reușit să...

Cetățenii, îndemnați să se implice în actualizarea Strategiei privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, europarlamentara Gabriela Firea a lansat un apel de implicare a tuturor femeilor, bărbaților, tinerilor și seniorilor cu nevoi speciale să contribuie la o societate europeană fără bariere, mai accesibilă și incluzivă. Apelul vine în contextul în...

Preşedintele Nicuşor Dan dă un avertisment dur care privește legea bugetului de stat

Preşedintele nu va promulga Legea bugetului de stat pentru anul 2026 dacă va ignora referendumul local iniţiat de el în 2024. Nicuşor Dan a făcut această afirmație în cadrul unui interviu pentru Epoch Times. "Sunt două componente. Una care ţine de Codul Fiscal şi, ca...

„Totul e sub control, niciun pacient transferat”. Precizările ministrului Sănătății, după o vizită la cele cinci unităţi sanitare din Prahova

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, miercuri seară, după o vizită la cele cinci unităţi sanitare din judeţul Prahova care se confruntă cu lipsa alimentării cu apă, că situaţia „este şi pare sub control", niciun pacient nefiind transferat până acum de la aceste spitale...

Ministrul Energiei anunță că sistemul energetic a fost reechilibrat rapid după închiderea centralei de la Brazi

Centrala de la Brazi va fi repornită săptămâna viitoare, după ce va fi refăcută cantitatea de apă tehnologică necesară răcirii turbinelor, a anunțat ministrul Energiei, Bogdan Ivan. „Am stabilizat rapid Sistemul Energetic Național și am eliminat orice risc pentru oameni și industrie! Am acoperit integral suspendarea...

Fostul ministru PSD Rodica Stănoiu s-a stins din viață

Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției în guvernul condus de Adrian Năstase, între 2000 și 2004, a murit la vârsta de 86 de ani. Profesor universitar Rodica Stănoiu a condus Justiția în guvernul PSD din perioada 2000 – 2004, în mandatul lui Adrian Năstase. Stănoiu a absolvit...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
cer fragmentat
24.7 ° C
25.1 °
23.9 °
55 %
4kmh
52 %
S
32 °
D
34 °
lun
36 °
mar
36 °
mie
35 °

Opinii