Toate categoriile

Programul FIV va continua în 2026, cu fonduri europene suplimentare

Ministrul Muncii, Florin Manole, a vorbit despre situația finanțării programului de fertilizare in vitro (FIV) și perspectivele pentru anul viitor. Ministrul a explicat că, pentru 2025, programul a mers foarte bine, iar pentru 2026 se estimează menținerea bugetului actual și includerea unor fonduri europene suplimentare. „Pentru...

Guvernul a adoptat OUG pentru majorarea taxelor de la 1 ianuarie 2026

Guvernul a adoptat miercuri, într-o ședință extraordinară, care a avut loc în format hibrid, o ordonanță de urgență (OUG), care vizează majorarea unor taxe de la 1 ianuarie 2026. Primăriile din toată țara vor trebui să adopte, până cel târziu 31 decembrie 2025, hotărârile prin...

„Dincolo de hârtii”. Direcția de Asistență Socială Voluntari, în sprijinul copiilor vulnerabili

Copiii aflați în situații de vulnerabilitate, precum riscul de abandon școlar, dificultăți emoționale sau suspiciuni de neglijare ori chiar abuz, fac obiectul unor anchete sociale și evaluări din partea Direcției de Asistență Socială Voluntari. În fiecare an, sunt realizate sute de astfel de anchete...

Obiecte de decor, realizate manual de către copiii din sistemul de protecție socială, cumpărate de către angajații Consiliului Județean Ilfov

Produse pentru decor, precum globuri, ornamente, brăduleți, ghirlande și alte obiecte de decor în tematica sărbătorilor de iarnă, realizate manual de către copii din sistemul de protecție socială au fost cumpărate de către angajații Consiliului Județean Ilfov. A fost modul lor de a le...

Ecovol: Acțiune de colectare a deșeurilor vegetale

În aceste zile, societatea Ecovol Ilfov SA desfășoară acțiuni de colectare a deșeurilor vegetale rezultate din lucrările de întreținere a spațiilor verzi și a domeniului public. Echipele societății intervin zilnic pentru menținerea curățeniei și a unui spațiu public sigur. Temporar, deșeurile sunt depozitate în saci,...

Târg de Crăciun găzduit de Ministerul Agriculturii, în perioada 18 – 20 decembrie

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va găzdui Târgul de Crăciun, în perioada 18 - 20 decembrie 2025, eveniment dedicat promovării produselor agroalimentare româneşti, organizat cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia. "Manifestarea reprezintă o iniţiativă menită să susţină producătorii autohtoni şi să încurajeze consumul de produse româneşti...

Peste 70 de țări cer Rusiei să plătească despăgubiri de război Ucrainei

Lideri și reprezentanți din peste 70 de state s-au reunit în orașul olandez Haga pentru a adopta un acord de creare a unei Comisii Internaționale pentru Revendicări (International Claims Commission), menită să evalueze și să valideze cererile de despăgubiri formulate de Ucraina în urma...

OMS avertizează că Europa se confruntă cu un sezon gripal neobișnuit de timpuriu

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează că Europa se confruntă cu un sezon gripal neobișnuit de timpuriu și de sever. Autoritățile de pe întreg continentul anunță creșterea numărului de cazuri, determinate de o nouă tulpină a virusului gripal. Potrivit OMS, în unele regiuni s-a observat o...

Alocațiile copiilor ar putea fi majorate, în funcție de rata inflației, din 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, alocațiile copiilor ar putea fi majorate, în funcție de rata inflației. Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că înghețarea sau ajustarea alocațiilor nu a fost încă discutată în coaliție, ceea ce conturează un context încă deschis deciziilor politice. Ministrul Muncii a...

Pacienții vor avea dreptul la a doua opinie medicală, care va fi plătită de sistemul de asigurări

Pacienții vor avea dreptul la a doua opinie medicală, care va fi plătită de sistemul de asigurări. Aceasta este una dintre modificările aduse Legii Drepturilor Pacientului care a fost aprobată în Comisia pentru sănătate și familie. Pacienții care se confruntă cu un diagnostic greu, tratamente...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
cer fragmentat
20.1 ° C
20.5 °
18.9 °
33 %
4kmh
84 %
J
19 °
vin
25 °
S
21 °
D
22 °
lun
21 °

Opinii