Toate categoriile

Programul Casa Verde Fotovoltaice. Lista dosarelor aprobate a fost publicată

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat miercuri, în urma ședinței Comitetului de Avizare, două liste noi care cuprind 18.730 de dosare aprobate ale persoanelor fizice și 622 de dosare aprobate ale unităților de cult în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice. „Încă aproape 19.000 de familii...

Cea mai mare captură de droguri de tip cristal din România

Procurorii şi poliţiştii Antidrog din Oradea au realizat cea mai mare captură de droguri de tip cristal din România. Anchetatorii au ridicat peste 56 kg de stupefiante, în valoare de peste 1,8 milioane de euro. „Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu...

România participă, alături de alte 90 de ţări, la implementarea studiului internaţional PISA 2025

România participă, alături de alte 90 de ţări, la implementarea studiului internaţional PISA 2025, prima fază urmând să se desfăşoare între 12 mai şi 9 iunie, potrivit Ministerului Educației și Cercetării. PISA (Programme for International Student Assessment) reprezintă Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor, iniţiat...

AEP: Activitățile continuă în condiții normale și fără întreruperi în organizarea turului doi al alegerilor prezidențiale

Activitățile desfășurate de Autoritatea Electorală Permanentă pentru organizarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale continuă în condiții normale și fără întreruperi, precizează AEP. „Având în vedere informațiile false lansate în spațiul public cu privire la amânarea turului al doilea al alegerilor pentru Președintele României din...

Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca şi Estonia vor lansa sisteme de plăţi offline cu cardul, ca soluţie în cazul în care conexiunile la internet sunt...

Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca şi Estonia vor lansa sisteme de plăţi offline cu cardul, în ideea de a oferi o soluţie de rezervă în cazul în care conexiunile la internet sunt întrerupte, inclusiv ca urmare a unui sabotaj, după cum a declarat Tuomas Valimaki,...

Programul Euro 200 va continua să ofere sprijin financiar elevilor și studenților cu venituri reduse. Calendarul programului

Programul Euro 200 va continua și în anul 2025, oferind sprijin financiar în valoare de 200 de euro (echivalent în lei) elevilor și studenților cu venituri reduse, pentru achiziționarea unui calculator, după cum a anunțat Ministerul Educației.  Depunerea cererilor se va face până pe 16 mai...

Euro a atins un nou maxim istoric în România

Euro a ajuns la 5,09 lei, la cursul valutar anunțat miercuri de Banca Națională a României (BNR). Astfel, euro a depășit valoarea de marți și a atins un nou maxim istoric. „E o presiune valutară, o presiune pe curs, care se manifest de ceva vreme, iar în...

Ministerul Afacerilor Interne: Nu există niciun blocaj în organizarea turul doi al alegerilor prezidențiale

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) dezminte mesaje „alarmiste” care au apărut pe rețelele de socializare. „La nivelul platformelor de socializare au fost identificate elemente de conţinut cu scenarii panicarde referitoare la blocarea turului doi al alegerilor care au generat un val de reacţii de incitare la...

Camera Deputaților a votat înăsprirea sancțiunilor pentru utilizarea ilegală a materialelor pirotehnice

Camera Deputaților a votat miercuri înăsprirea sancțiunilor pentru utilizarea ilegală a materialelor pirotehnice. Noile prevederi prevăd pedepse cu închisoarea de până la 5 ani pentru orice operațiune neautorizată cu articole pirotehnice, inclusiv deținere, vânzare sau folosire, chiar și în cazul celor considerate cu risc scăzut...

George Simion și Nicușor Dan, cei doi candidați care au intrat în turul 2 al alegerilor prezidențiale, au participat la Congresul Blocului Național Sindical

George Simion și Nicușor Dan, cei doi candidați care au intrat în turul 2 au participat la Congresul Blocului Național Sindical, organizat la Palatul Parlamentului. Simion și Nicușor Dan au ținut ambii discursuri, separat, apoi cei doi contracandidați au primit întrebări din sală. Una dintre întrebări...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
cer senin
25 ° C
26.1 °
24 °
44 %
3.1kmh
0 %
J
27 °
vin
29 °
S
28 °
D
27 °
lun
28 °

Opinii