Toate categoriile

MAE: Cetățeanul român înjunghiat în Egipt a fost repatriat

Cetăţeanul român internat într-o unitate spitalicească din Sharm El-Sheikh, Republica Arabă Egipt, ca urmare a unui traumatism suferit prin înjunghiere, a fost repatriat miercuri, 22 ianuarie 2025.  Operaţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne, prin intermediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi al Inspectoratului...

Stațiunea Costinești va avea 26 de hectare de plajă nouă

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat că lucrările de înnisipare de la Costineşti se desfăşoară conform graficului şi a precizat că, la finalul proiectului, acolo vor fi 26 de hectare de plajă nouă, faţă de două câte sunt în momentul de faţă. Ministrul a...

Prima amendă de circulație în baza sistemului e-Sigur

A fost dată prima amendă de circulație în baza sistemului e-Sigur: E vorba de camerele și radarele care au fost montate pe mai multe drumuri din țară. Prima amendă a primit-o o șoferiță de 28 de ani din Vrancea. Conducea cu 73 de km/h...

Patriarhia Română: „Celebrarea Unirii Principatelor Române și comemorarea făuritorilor acesteia constituie un act solemn de recunoștință”

La aniversarea a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), un act hotărâtor din istoria poporului nostru, împlinire a unui ideal național încununat la București prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Țării Românești, Patriarhia...

Premieră în România: Ferme piscicole la Marea Neagră

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat marți, la Constanța, că din acest an, pentru prima dată în țara noastră vor funcționa ferme piscicole la Marea Neagră. Aceste ferme sunt deja atribuite prin concesionare anumite perimetre pentru desfășurarea acestei activități, potrivit Agerpres. Fechet...

Crin Antonescu, validat candidat la prezidențiale de către conducerea PSD

Conducerea centrală a PSD l-a validat marți pe fostul lider liberal Crin Antonescu drept candidat comun al coaliției de guvernare pentru alegerile prezidențiale din luna mai. Decizia social-democraților vine în urma analizei studiilor sociologice efectuate în ultimele două săptămâni privind intenția de vot a românilor...

Autoritatea Bancară Europeană va evalua modul în care băncile ar face faţă şocurilor geopolitice şi războaielor comerciale

Autoritatea Bancară Europeană a anunţat luni că va evalua modul în care băncile europene ar reacţiona la o ipotetică spirală a tensiunilor geopolitice şi la războaiele comerciale care urmează, într-un viitor control al stării de sănătate a industriei, transmite Reuters. Simularea, care presupune o lovitură...

Ministrul Apărării: O prezență militară americană permanentă ar fi un pas înainte

O prezență militară americană permanentă în țara noastră ar fi „un pas înainte”, dar și prezența rotațională este la fel de eficientă, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr. Ministrul Apărării a fost întrebat, referitor la prezența militară americană în România,...

România va avea o hartă cu riscul seismic al localităţilor

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a anunțat, marți, la Zalău, că ministerul pe care îl conduce va face publică, în zilele următoare, o hartă a României cu riscul seismic pe fiecare localitate în parte. Iar autoritățile din zonele cu risc seismic ridicat...

Condiţii pentru a beneficia de programul Prima Seră

Programul Prima Seră reprezintă un proiect care a fost aprobat de către Senat, urmează să fie votat şi în Parlament şi apoi va fi publicat în Monitorul Oficial, moment în care acesta va deveni valabil legal.  Cei care doresc să se înscrie în programul Prima...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
câțiva nori
21.2 ° C
21.7 °
21 °
57 %
3.6kmh
16 %
lun
24 °
mar
25 °
mie
27 °
J
28 °
vin
31 °

Opinii