Camera Deputaţilor a adoptat decizional un proiect de lege care prevede interzicerea adăugării de inscripții și simboluri pe drapelul României, în afară de cele aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.
Proiectul a fost adoptat de deputați cu 207 voturi „pentru”, 26 „împotrivă”, iar alți...
Majoritatea parlamentarilor susţin alocarea a peste 6% din PIB pentru educaţie, dar 54% spun şi că este acceptabil ca şcoala să primească bani de la părinţi, reiese dintr-un sondaj al World Vision România.
Un număr de 145 de parlamentari au răspuns chestionarului World Vision România,...
Guvernul s-a reunit, joi, într-o şedinţă pe care premierul Nicolae Ciucă a numit-o extraordinară, pentru a aproba OUG care ar trebui să detensioneze situaţia din sistemul de învăţământ. „Negocierile s-au încheiat. Acesta e mesajul pe care îl transmitem public”, a declarat purtătorul de cuvânt al...
Parcul de vehicule pentru 33 de linii urbane şi metropolitane va fi suplimentat de la 1 iunie, pentru îmbunătăţirea frecvenţei şi capacităţii de transport, a anunţat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI).
Astfel, 10 linii operate de Societatea de Transport Bucureşti -...
Cu ocazia zilei de 1 iunie, Muzeele Capitalei au pregătit mai multe manifestări și programe speciale, de la ateliere și ghidaje interactive, târguri și expoziții, spectacole și jocuri. La rândul său, Art Safari Kids Edition, a pregătit evenimente și surprize, iar sărbătoarea durează cinci...
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a primit astăzi, de 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului vizita unui grup de copii aflați în sistemul de protecție specială de stat. Întâlnirea a fost una extrem de emoționantă pentru toți cei prezenți. Cu acest prilej, ministrul Familiei...
De la 1 iunie 2023 benzina și motorina vândute în România vor conține, în mod obligatoriu, procente de 8% și 6,5% de biocombustibil, care vor genera un consum mai mare al autovehiculului, potrivit national.ro.
În plus, mașinile mai vechi ar putea avea probleme de funcționare din cauza...
Pe 1 iunie, Muzeul Național de Istorie a României își așteaptă cei mai dragi vizitatori, copiii, pentru a se bucura de o serie de activități organizate special pentru ei, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.
Muzeul va fi deschis conform programului obișnuit (10:00-18:00), iar copiii...
Ziua Internaţională a Copilului a fost proclamată de către Conferinţa Mondială pentru Bunăstarea Copiilor în 1925, iar apoi în 1954, 20 noiembrie a fost declarată Ziua Universală a Copilului.
Tot în acel an, 1954, UNICEF a emis o recomandare care prevedea ca fiecare stat să...
Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, care vine într-o vizită privată în România, va fi primit, vineri, la Palatul Cotroceni, de Preşedintele Klaus Iohannis.
În cadrul primirii oficiale va avea loc şi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic, în care...