Alexandru Rafila

Alexandru Rafila: „Numeroase medicamente care nu mai sunt pe piaţă constituie baza de referinţă pentru calculul preţului altor produse”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri că numeroase medicamente care nu mai sunt pe piaţă constituie baza de referinţă pentru calculul preţului altor produse, iar în cursul acestei luni va fi aprobat un ordin astfel încât preţul de referinţă să fie făcut în...

Alexandru Rafila, negocieri complicate cu producătorii de vaccinuri anti-COVID şi Comisia Europeană

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat că a avut negocieri complicate cu producătorii de vaccinuri anti-COVID şi Comisia Europeană privind reducerea dozelor livrate României din contractul de achiziție. „Sper ca aceste negocieri să ajungă în curând la un final, negocieri legate de faptul că noi...

Ministrul Sănătății: „Noi avem o problemă în România, veche, nu de acum, legată de asumare”

„Noi avem o problemă în România, veche, nu de acum, legată de asumare. Este utilă o astfel de analiză dacă vor fi oameni capabili să-și asume, inclusiv eu, poziții sau decizii care nu au fost potrivite, dar să și le asume public. Dacă analizăm...

Ministrul Sănătății, despre pastilele de iod: „Cred că un comportament responsabil al fiecărui cetăţean este să aibă această substanţă la domiciliu”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și-a afirmat poziția în legătură cu distribuția pastilelor de iod către populație, vineri, când a participat la inaugurarea Secției de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Bistrița Ministrul a evidențiat că un comportament responsabil al fiecărui cetăţean este să aibă această...

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, despre distribuirea pastilelor de iod în România

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a explicat că, după un debut anevoios al campaniei de distribuire a pastilelor de iod în România, în luna iulie „am avut doar 1.200 de persoane care au apelat la medicii de familie ca să obțină prescripții”. „În luna august avem...

S-a lansat Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cerebrovasculare. Precizările ministrului Sănătății

Miercuri, 21 septembrie, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţiegannu" din Cluj-Napoca a fost lansat procesul de elaborare a Strategiei Naţionale pentru Combaterea Bolilor Cerebrovasculare, eveniment care a fost prezidat de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.  "Patologia cardiovasculară şi cerebrovasculară, până la urmă discutăm...

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, despre candidatura la prezidențiale din partea PSD

„Candidatura la prezidentiale din partea PSD, a spus foarte clar dl presedinte Ciolacu, va fi pe baza de competitie. Eu nu am in momentul de fata un astfel de proiect. Ramane de vazut care va fi decizia la nivel politic, eu servesc acest partid”,...

Alexandru Rafila: „Noi avem jalon în PNRR, dacă nu îl îndeplinim nu mai primim banii”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a făcut precizări, la un post de televiziune, cu privire la acuzațiile lui Emanuel Ungureanu, deputat USR și vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, privind cele 21 de milioane de euro prevăzute în PNRR pentru consultanță direcționate către OMS. "Pare...

Alexandru Rafila: „Pastilele de iod nu trebuie luate preventiv”

"Noi am făcut o campanie susținută care a ținut trei luni la TV în care este foarte clar menționat că acest produs nu trebuie luat preventiv și se ia doar în momentul în care există un anunț al autorităților care trebuie să fie corelat...

Ministrul Sănătății: Sunt 2.500 de farmacii în toată țara în care se găsesc aceste pastile de iodură de potasiu

„Îndemn pe românii cu vârsta sub 40 de ani să meargă cât mai repede să-și ridice pastilele de iodură de potasiu”, a spus ministrul Sănătății, Alexanfru Rafila, într-o conferință de presă. „Distribuția pastilelor e perfect funcțională. Îndemn pe toată lumea, pe toate persoanele de până...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
cer senin
18.6 ° C
19.4 °
17.7 °
54 %
4.1kmh
0 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
21 °
Dum
22 °
lun
25 °

Opinii