Polonia îşi va redeschide săptămâna aceasta graniţa cu Belarus, după ce fusese închisă la începutul lunii septembrie ca răspuns la exerciţiile militare comune dintre Rusia şi Belarus, potrivit AFP.
Exerciţiile militare Zapad-2025, desfăşurate în perioada 12-16 septembrie, au stârnit îngrijorare în Polonia şi în statele...
Poliţia de Frontieră Română a transmis duminică, 3 iulie, condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate, în contextul în care de la începutul vacanței școlare, polițiștii au fost nevoiţi să întrerupă călătoria a peste 500 cetățeni români minori, ca urmare a faptului că părinţii/însoțitorii...
Președinta Social-Democraților din Parlamentul European, Iratxe García Pérez, va fi prezentă în București duminică și luni. Împreună cu liderul delegației române din cadrul Grupului S&D, Dan Nica, aceasta va merge în Republica Moldova. Cei doi vor avea o serie de întâlniri și vor vizita...
Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, spune că România va învăța să trăiască având Federația Rusă la graniță dacă va fi cazul, însă a explicat că țara noastră va beneficia și de sprijinul aliaților într-un astfel de scenariu.
Declarația șefului MApN a venit în contextul în...
Forțele de securitate poloneze au pus marți tunurile de apă pe migranții care aruncau în ele cu pietre la granița cu Belarus, unde mii de persoane s-au adunat și fac încercări haotice de a ajunge în Uniunea Europeană, arată imagini video difuzate marți de...
Un bărbat a rămas fără mașina de lux, un Mercedes-Benz în valoare de 100.000 de euro la granița cu Bulgaria. Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - P.T.F. Negru Vodă au descoperit că autoturismul respectiv era căutat de autoritățiile din România, care...