pensii

Noua lege a pensiilor: Românii care au un stagiu de cotizare de peste 25 de ani vor primi puncte suplimentare

Românii care au un stagiu de cotizare de peste 25 de ani vor primi puncte suplimentare, conform noii legi care a fost publicată în Monitorul Oficial.  Stabilitatea în activitate, fără ca munca să fie întreruptă, va fi recompensată cu puncte suplimentare, astfel că, cei care...

În anul 2024 vor fi două majorări ale pensiilor românilor

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu a vorbit despre noua lege a pensiilor și i-a asigurat pe pensionari că există bani pentru majorările din 2024. „Noi am făcut o lege bună, sustenabilă. Impactul bugetar suplimentar este de 0,6%, se lucrează la Legea bugetului în acest moment, iar...

Toate pensiile românilor vor fi achitate în sistemul public de pensii până pe 15 decembrie

Toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii până pe 15 decembrie, iar o parte din bani au fost deja viraţi Companiei Naţionale Poşta Română de săptămâna trecută, a declarat miercuri, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu. El a fost întrebat...

Când se vor încasa pensiile în luna decembrie

Se pare că în luna decembrie pensiile vor fi încasate cu întârziere. Acest lucru se datorează faptului că angajații oficiilor poștale vor avea zile libere în perioada în care, în mod normal, se fac plățile. Luna decembrie vine la pachet cu o situație un pic mai complicată deoarece avem zile libere de la stat pe 30...

Toți românii vor primi o majorare a pensiei, începând cu 1 ianuarie 2024 

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat când vor primi românii pensiile recalculate, anul următor. Potrivit ministrului Muncii, toți românii vor primi o majorare a pensiei anul următor, începând cu 1 ianuarie 2024.  Ulterior, din cei aproape cinci milioane de pensionari, aproximativ trei milioane vor...

Prin adoptarea noii Legi a pensiilor, PSD a realizat unul dintre cele mai importante obiective politice ale sale

Adoptarea cu o largă majoritate a noii Legi a pensiilor reprezintă împlinirea unuia dintre cele mai importante obiective politice ale Partidului Social Democrat, respectiv reformarea sistemului public de pensii, prin care sunt înlăturate inechitățile dintre pensionarii care au contribuit și au muncit la fel și care asigură...

Legea pensiilor a fost adoptată de Camera Deputaților

Legea pensiilor a fost adoptată. Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, noua lege a sistemului public de pensii. Legea a fost adoptată cu 199 de voturi “pentru”, 39 de deputați au votat „împotrivă”, și au fost și 15 abțineri. Senatul a adoptat săptămâna trecută...

Premierul Marcel Ciolacu: Nu există nici un risc ca pensiile să nu fie mărite de două ori anul viitor

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit, miercuri seara, la Antena 3 despre Legea pensiilor și despre creșterile care vor avea loc, în două tranșe, anul viitor „Există bani, Legea pensiilor se va pune în aplicare. Vor fi două măriri. Peste 85 la sută dintre pensionari au mai puțin...

Pensiile vor crește de două ori în anul 2024

Simona Bucura Oprescu (PSD), ministrul Muncii, a declarat că, potrivit noii legi a pensiilor, unele pensii vor fi majorate chiar și cu 87% de la anul. Proiectul noii legi a fost adoptat în ultima ședință de guvern și urmează să ajungă la dezbatere și vot în...

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind creșterea pensiilor

Guvernul a adoptat joi proiectul de lege privind pensiile din sistemul public, urmând a fi trimis în parlament, în urma unei ședințe tensionate, potrivit surselor citate de hotnews.ro. Inițial ședința de Guvern de joi, în care a intrat și proiectul pentru noua lege a pensiilor, a...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
cer senin
5.6 ° C
6.7 °
4.9 °
58 %
5.7kmh
0 %
D
4 °
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
1 °

Opinii