Noi servicii medicale decontate de CNAS pentru femeile însărcinate. De la ce dată beneficiază de ele

Noi servicii medicale decontate de CNAS pentru femeile însărcinate. De la ce dată beneficiază de ele

Femeile însărcinate beneficiază, de la 1 iulie, de servcii medicale noi decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Astfel, asistenţa medicală primară se acordă consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lăuziei. Astfel, femeia gravidă este luată în evidenţă de medicul de familie încă din primul trimestru al sarcinii şi, în cazul în care sarcina evoluează normal, fără complicaţii, din luna a treia până în luna a şaptea se efectuează lunar câte o consultaţie de supraveghere. Din luna a şaptea până în luna a noua aceste consultaţii sunt bilunare. De asemenea, medicul de familie poate efectua două vizite la domiciliul pacientei pentru a urmări evoluţia lăuziei, imediat după externarea noii mame din maternitate şi o lună mai târziu.

”În cadrul supravegherii gravidei, medicul de familie promovează alimentaţia sugarului exclusiv cu lapte matern, în primele şase luni de viaţă, precum şi continuarea alimentaţiei la sân pentru încă minimum alte şase luni. Tot el recomandă gravidei să efectueze mai multe testări, printre care se numără şi cele pentru depistarea HIV, a hepatitelor cronice B şi C şi a sifilisului. Odată cu prima prezentare la medicul de familie a femeii însărcinate, acesta ia în evidenţă gravida şi poate elibera o adeverinţă prin care se atestă existenţa sarcinii. Serviciul include şi depistarea sarcinii, după caz. Dacă persoana însărcinată este neasigurată, poate deveni asigurată, pe perioada sarcinii şi lăuziei, prin simpla transmitere a adeverinţei respective către casa de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află, fără alte cheltuieli,conform prevederilor legale în vigoare”, arată CNAS, într-un comunicat de presă transmis luni.

În asistenţa medicală ambulatorie clinică de specialitate, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau chiar şi fără bilet de trimitere, specialistul în obstetrică-ginecologie poate acorda câte o consultaţie de supraveghere pentru fiecare trimestru de sarcină, precum şi o consultaţie similară pentru lăuzie, în primul trimestru după naştere, în cadrul căreia, după caz, se poate recomanda efectuarea de analize şi investigaţii sau internarea în spital.

Totodată, dacă medicul respectiv are şi o supraspecializare în medicină materno-fetală poate efectua şi ecografii pentru depistarea anomaliilor sarcinii (ecografie obstetricală anomalii trimestrul I cu translucenţă nucală şi ecografie obstetricală anomalii trimestrul II).

În unităţile sanitare cu paturi care au în componenţă structuri (secţie, compartiment) de obstetrică-ginecologie sau în cele integral specializate în această ramură a medicinii se pot efectua servicii medicale standardizate complexe asimilate unei internări de zi în scopul supravegherii sarcinii normale, cu condiţia ca unitatea să aibă laborator de analize medicale şi cabinet medical de specialitate.

”În cazul unei asemenea internări, spitalul are obligaţia să efectueze consultaţii de specialitate şi următoarele analize/investigaţii: hemoleucogramă completă, determinarea grupului sanguin ABO şi Rh, uree serică, acid uric seric, creatinină serică, glicemie, TGP, TGO, TSH, examen complet de urină (sumar + sediment), VDRL sau RPR, testare HIV, evaluarea infecţiilor cu risc pentru sarcină (rubeolă, toxoplasmoză, citomegalovirus, hepatită B şi C), secreţie vaginală, examen Babeş-Papanicolau sau test de toleranţă la glucoză per os +/- hemoglobină glicată, biometrie fetală, detecţia streptococului de grup B, precum şi ecografie de confirmare, viabilitate şi datare a sarcinii. Menţionăm că unele din analize nu pot fi efectuate decât în anumite perioade ale sarcinii. Pentru acordarea acestui serviciu, medicul specialist trebuie să aibă şi competenţă/atestat de pregătire complementară în ultrasonografie obstetricală şi ginecologică”, se mai precizează în comunicatul CNAS.

Conform sursei citate, între săptămâna a 11-a şi a 19-a a sarcinii se poate efectua un screening prenatal, tot în internare de zi, care trebuie să includă obligatoriu o consultaţie de specialitate obstetrică-ginecologie, un dublu test/triplu test şi o ecografie pentru depistarea anomaliilor fetale. Pentru acordarea acestui serviciu, medicul specialist trebuie să aibă şi competenţă/atestat de pregătire complementară în ultrasonografie obstetricală şi ginecologică sau supraspecializare în medicina materno-fetală. Acest serviciu se poate acorda şi concomitent cu internarea pentru supravegherea sarcinii normale.

De asemenea, în regim de spitalizare de zi pot fi efectuate şi servicii de amniocenteză (trim. II de sarcină), cordonocenteză (trim. II de sarcină), respectiv biopsie de vilozităţi coriale (trim. I de sarcină), numai de medicii obstetriceni-ginecologi cu supraspecializare în medicină materno-fetală. Biopsia de vilozităţi coriale şi amniocenteza se efectuează pentru cazuri cu anomalii majore confirmate imagistic anterior procedurii, în caz de patologie genetică în familie cu risc de transmitere la descendenţi (la recomandarea medicului genetician) sau în caz de risc de aneuploidii mai mare de 1/250 în urma screening-ului genetic prenatal: test combinat (markeri ecografici şi dublu test sau triplu test). Cordonocenteza se efectuează pentru cazuri cu indicaţie în scop diagnostic sau terapeutic. Toate cele trei servicii includ şi testarea genetică a probelor prelevate, prin una din următoarele tehnici: citogenetică, FISH, MLPA, QF-PCR.

CNAS mai arată că naşterea propriu-zisă este considerată un serviciu de urgenţă care se efectuează în regim de spitalizare continuă în structurile specializate în obstetrică-ginecologie/neonatologie.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
13.6 ° C
15.5 °
12.2 °
65 %
3.1kmh
0 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
21 °
Dum
22 °
lun
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii