Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor – Zi de post negru

Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor – Zi de post negru

Vinerea Mare este ultima zi de vineri dinaintea Paștelui și din Postul Mare. În Vinerea Mare se țin obiceiuri și tradiții, Iisus fiind răstignit în această zi. Este ultima zi de vineri dinaintea Paștelui și din Postul Mare.

În Vinerea Mare – căreia i se mai spune  Vinerea Patimilor și Vinerea Neagră, se face pomenirea sfintelor și mântuitoarelor Patimi ale lui Iisus Hristos. Este ultima vineri din postul Paștelui. De asemenea, este zi de post negru.

Aceasta poartă numele de „mare” pentru că este ziua în care întreaga umanitate a fost salvata de Hristos prin sângele vărsat pe cruce, dar i se mai spune și Vinerea Seacă pentru că unii credincioși țin post negru, dar și pentru că se crede că ceea ce se cultivă în această zi nu rodește.

Vinerea Mare este o zi de mare doliu a creștinătății. În această seară are loc denia Prohodului Domnului, iar, potrivit unor tradiții și obiceiuri, în Vinerea Mare femeile merg la morminte, acolo unde aprind lumânări și îi plâng pe cei morți, scrie libertatea.ro.

Astăzi la biserică, după ce se citesc Paremiile, Apostolul și Evanghelia, urmează momentul scoaterii Sfântului Epitaf (obiect de cult dreptunghiular, confecționat din in sau mătase, pe care este pictată sau brodată scena punerii Domnului în mormânt), „simbol al coborârii de pe Cruce a trupului Domnului şi a pregătirii lui pentru înmormântare”, după cum arată părintele Ene Braniște, potrivit Doxologia.

Triodul nu spune nimic despre scoaterea Sfântului Epitaf, dar ritualul acesta este descris mai pe larg într-un capitol deosebit din Liturghier, intitulat „Învăţătură pentru scoaterea Sfântului Aer”, potrivit aceleiași surse.

Epitaful este așezat în mijlocul bisericii pe o masă mai înaltă, iar credincioșii vin şi se închină, ca și cum s-ar afla în fața mormântului lui Hristos. În continuare, aceștia sărută Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, așezate pe Sfântul Epitaf, după care trec pe sub masă și se închină Sfintei Cruci, adusă sub policandrul din fața catapetesmei cu o seară înainte, la Denia celor 12 Evanghelii. Acest fapt are o semnificație profundă: până la Înviere, trebuie să asistăm cu toții și la Pătimirile, moartea și îngroparea Mântuitorului.

În multe zone din ţara noastră, credincioșii trec pe sub masă o dată, rememorând Jertfa unică a lui Hristos, iar alții trec de trei ori, în amintirea celor trei zile în care trupul Mântuitorului a șezut în mormânt.

La finalul slujbei Prohodului, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Altar și va rămâne aici până la Vecernia Praznicului Înălţării Domnului, după care este ridicat şi așezat în locul unde se păstrează în restul anului.

    • în această zi nu se coace nimic, nici pâine, nici cozonaci, pentru că se spune că gospodinele vor arde mâinile Maicii Domnului;
  • în această zi nu se mănâncă urzici, pentru că Iisus a fost bătut cu ele;
  • de asemenea, nu se folosește oțet, pentru că buzele Mântuitorului au fost umezite cu el;
  • potrivit unor tradiții și obiceiuri, în Vinerea Mare nu se sacrifică animale;
  • gospodinele nu roșesc ouă și nici nu fac pregătiri pentru ziua de Paște;
  • în Vinerea Mare, agricultorii nu trebuie să lucreze sau să semene nimic pe câmp, pentru că nimic nu va da roade;
  • în Vinerea Mare se spune că nu e bine să coși, să speli și nici să faci curățenie;
  • unii oameni cred că nu e bine să mergi la frizer în ziua asta, pentru că există riscul, conform superstiției, să pierzi pe cineva drag.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
15.5 ° C
16.6 °
14.9 °
84 %
3.6kmh
0 %
vin
15 °
sâm
20 °
Dum
20 °
lun
24 °
mar
26 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii