Data de 15 septembrie va marca Ziua Metrologiei în România, cu celebrare anuală, potrivit unei Hotărâri de Guvern.
Metrologia este, într-o accepțiune generală, știința măsurării. Exactitatea și trasabilitatea rezultatelor măsurărilor sunt caracteristici metrologice esențiale în evaluarea conformității, domeniu vast prin care se asigură verificarea respectării cerințelor...
Adrian Câciu, Ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene din România, a anunțat data la care va fi virată următoarea tranșă de bani pe cardurile sociale.
Ministrul MIPE, Adrian Câciu, a anunțat că următoarea dată la care cardurile de alimente vor fi alimentate este 15 octombrie.
”Cardurile...
Vineri dimineaţă, între orele 7 și 9, trenurile nu mai pleacă din gări, iar cele care se află în circulație vor opri în cele mai apropiate stații.
Sindicaliștii de la CFR Infrastructură vor protesta în fața Ministerului Transporturilor.
Sunt nemulţumiţi de lipsa contractelor colective de muncă,...
Campania de reciclare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice „România Reciclează” a început joi, în şapte localităţi din ţară.
Campania este organizată de Asociaţia Environ, care a reuşit să colecteze până în prezent peste un milion de kilograme de deşeuri electrice.
“Campania de reciclare a...
Premierul Marcel Ciolacu a prezidat astăzi, la Palatul Victoria, lucrările Comitetului pentru e-guvernare și reducerea birocrației (CERB), care au avut drept scop pregătirea portofoliului de proiecte ale instituțiilor publice pentru apelurile dedicate e-guvernării.
”Prim-ministrul a subliniat faptul că digitalizarea României este un proiect de țară,...
Asociatia Copacilor Nemuritori (ACN Goes Green) a inițiat proiectul de ecologizare al pădurii Andronache din Oraș Voluntari - Județ Ilfov, ce se va desfășura sâmbătă, 16 septembrie, în intervalul 9.30 - 17.30.
Acest eveniment are un scop social și propune prin finalizarea sa, îmbunătățirea calității...
Mai mulți parlamentari liberali propun ca băuturile energizante să nu mai poată fi vândute sau oferite persoanelor cu vârsta sub 18 ani. Inițiativa legislatvă, depusă la Parlament, vizează prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, anunță Agerpres.
Potrivit propunerii legislative, "se...
Noi detalii ies la iveală după ce părinţii lui Vlad Pascu au fost audiați la sediul DIICOT. Potrivit surselor Antena 3 CNN, mama lui Vlad Pascu procura droguri pentru fiul ei.
Patru apartamente ale familiei Pascu au percheziționate astăzi de polițiștii și procurorii DIICOT. Într-unul...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul începe să pună în practică construirea a trei poduri rutiere peste Prut, menţionând că acestea vor duce la creşterea relaţiilor comerciale cu Republica Moldova.
"Astăzi începem să punem în practică şi cele convenite anul acesta cu Guvernul Republicii...
Bulgaria a decis joi, contrar Poloniei, să nu prelungească interdicţia de a importa cereale ucrainene după 15 septembrie, data la care expiră aceasta, informează AFP, preluată de Agerpres.
Sofia nu susţine o extindere a restricţiilor, se arată în rezoluţia adoptată de Parlamentul bulgar cu o...