Ministrul Culturii: Estul Europei a trecut prin aproape jumătate de secol de comunism. Țările din regiune, inclusiv România, trebuie să refacă infrastructura culturală

Ministrul Culturii: Estul Europei a trecut prin aproape jumătate de secol de comunism. Țările din regiune, inclusiv România, trebuie să refacă infrastructura culturală

Estul Europei a trecut prin aproape jumătate de secol de comunism, context în care ţările din regiune, inclusiv România, trebuie să refacă infrastructura culturală „aproape distrusă”, a declarat, joi, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, conform Agerpres.

El a participat la Critical Infrastructure Protection Forum, eveniment ce a avut loc la Palatul Parlamentului, şi a intervenit în cadrul panelului care a abordat situaţia patrimoniului, culturii şi identităţii naţionale.
„Noi, România în special, dar tot Estul Europei a avut ghinionul să treacă prin 45 de ani de comunism. Tot ce a însemnat istorie ante-comunistă a fost considerat retrograd de către de cei care au condus ţara asta 45 de ani şi în consecinţă investiţiile din zona patrimoniului au fost aproape inexistente. Singurele locuri de patrimoniu care au beneficiat de nişte bani au fost cele care erau pregătite să găzduiască familia conducătoare din acel moment”, a spus Romaşcanu.
El a adăugat că Europa „trebuie să ştie” această situaţie.
„Una este să ai nişte mici lucruşoare de făcut, într-un colţ de Versailles, şi alta este să refaci cu totul infrastructura culturală aproape distrusă. Vedem în fiecare zi în ziare, sunt destinatarul a numeroase mesaje – ‘Vezi că pică acea casă’, ‘Vezi că pică cealaltă casă’. Da, le ştim pe toate. Singura chestiune este că şi Europa trebuie să le ştie”, a detaliat ministrul Culturii.
Astfel, a exemplificat că Institutul Naţional al Patrimoniului a avut la dispoziţie 148 de milioane de lei în şase ani, buget „din care au reuşit să cheltuiască mai puţin de jumătate pe Programul naţional de restaurare”.
Directorul general al AGERPRES, Claudia Nicolae, care a moderat panelul, a vorbit despre perspectiva considerării patrimoniului ca fiind infrastructură critică. În acest sens, a amintit de cuvintele academicianului Răzvan Theodorescu: „Patrimoniul este oglinda unui mental, a unei psihologii, a unei concepţii despre viaţă şi lume”.
Preşedintele – director general al Radioului public, Răzvan Ioan Dincă, a spus că instituţia pe care o reprezintă face „radiografia societăţii în fiecare secundă”.
„Pe de o parte, radioul public este şi un sens, dar şi o funcţie. Sensul vine din memorie şi din patrimoniu. Funcţia vine din ceea ce trebuie făcut astăzi”, a arătat el.
Şi Claudia Nicolae a vorbit de combaterea ‘fake news’ şi a dezinformării. „Asta cred că este important, ca noi, instituţii principale care dorim obiectivitatea, să avem informaţia de la propriul angajat”, a arătat directorul AGERPRES.
Doina Banciu, vicepreşedinte al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, a apreciat că noile tehnologii pot duce la crearea unui nou cadru legislativ adaptat.
La relaţia cu noile tehnologii s-a referit şi directoarea Bibliotecii Centrale Universitare, Mireille Rădoi. A evocat momentele în care se credea că tabletele de pe care sunt citite e-book-uri vor elimina cartea fizică. „S-au dovedit a nu fi întemeiate. Cred că abordarea corectă este una echilibrată, complementară”, a opinat ea.
Adrian Lesenciuc, preşedintele filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România, a menţionat faptul că scriitorul trebuie să fie conectat atât cu reţeaua culturală, cât şi cu reţeaua educaţională. „Dacă am rămâne doar la conexiunea scriitorului cu reţeaua culturală, am fi într-o mare eroare”, a evidenţiat el.
Laura D. Stifter, câştigătoarea primei ediţii a Premiului „Bogdan Gavrilă”, a abordat un subiect legat de impactul noilor tehnologii asupra tinerilor.
„Elevii noştri sunt într-o altă lume din acest punct de vedere şi este extrem de important pentru fiecare dintre noi să le înţelegem această preocupare şi această şansă, pe care noi o putem folosi tocmai în sprijinul lor”, a subliniat Stifter.

Estul Europei a trecut prin aproape jumătate de secol de comunism, context în care ţările din regiune, inclusiv România, trebuie să refacă infrastructura culturală „aproape distrusă”, a declarat, joi, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11.5 ° C
13.3 °
9 °
79 %
4kmh
0 %
lun
21 °
mar
19 °
mie
21 °
joi
20 °
vin
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii