1

Comisia pentru Învățământ a Senatului a votat pentru abrogarea examenului paralel de admitere la liceu

Comisia pentru Învățământ a Senatului a votat, miercuri, în unanimitate, un amendament care prevede eliminarea examenului de admitere la liceu și au trimis legea să primească votul final în plenul Senatului programat azi la ora 12.00. Decizia a întrunit un consens politic unanim. Astfel, elevii...

Studiu. Doar 8,7% dintre români au reușit să economisească în ultimul an

Potrivit unui studiu, doar 8,7% dintre români au reușit să economisească în ultimul an, în timp ce unul din patru a apelat la economii sau a făcut datorii pentru a-și acoperi cheltuielile de bază. În același timp, 75% dintre români spun că prețurile au...

Ministerul Educației a stabilit calendarul pentru simularea și examenul de Bacalaureat 2027

Ministerul Educației a stabilit calendarul pentru simularea și examenul de Bacalaureat 2027. Astfel, probele scrise vor avea loc mai devreme decât în 2026, măsura fiind legată de riscul unor perioade de caniculă severă, dar și de necesitatea ca absolvenții să poată participa la timp...

Bursele elevilor se schimbă din nou, înainte de începutul anului școlar 2026-2027

Bursele elevilor intră din nou în schimbare chiar înaintea debutului anului școlar 2026-2027. Ministerul Educației și Cercetării pregătește modificarea regulilor actuale. Pe 17 august, ministerul a lansat în consultare publică un proiect de modificare a HG nr. 732/2025, actul care reglementează metodologia-cadru și cuantumul burselor. Deocamdată însă,...

31 august – Ziua Limbii Române. Academia Română şi Academia de Ştiinţe a Moldovei sărbătoresc împreună, în sesiune festivă

Ziua Limbii Române, celebrată pe 31 august, reprezintă un moment semnificativ în calendarul cultural al României. În 19 martie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 53 privind instituirea Zilei Limbii Române.  Limba română a devenit limbă oficială a Uniunii Europene la...

Guvernul prelungește starea de alertă în domeniul energiei până la sfârșitul lunii septembrie

Guvernul Bolojan a prelungit până pe 30 septembrie perioada de aplicare a măsurilor de siguranță pe piața de energie. Principalul argument prezentat de Executiv este necesitatea menținerii stabilității Sistemului Electroenergetic Național. Potrivit unui comunicat, Guvernul a aprobat în şedinţa extraordinară prelungirea până la data de...

Sondaj: Principalul obstacol de care se lovesc tinerii în prezent, atunci când vor să se angajeze

Potrivit unui sondaj, tinerii care doresc să se angajeze întâmpină diverse dificultăți, fiind mult mai dificil să-şi găsească un loc de muncă, comparativ cu 2025. Sondajul a fost realizat în perioada iulie – august, pe un eşantion de 1.100 de candidaţi, cu vârste cuprinse...

Proiectele PNRR care nu vor fi finalizate până la sfârșitul lunii august vor continua pe banii autorităților locale

Proiectele finanțate prin PNRR trebuie finalizate la timp, după cum a avertizat premierul interimar  Ilie Bolojan autoritățile locale. „Mai sunt câteva zile pentru încheierea recepțiilor, inclusiv completarea documentelor finale, iar toate serviciile guvernamentale vor asista autoritățile locale pentru a-și putea încasa banii”, a transmis...

România ocupă ultimul loc în UE în ceea ce privește competențele digitale de bază

România ocupă ultimul loc în UE la ponderea persoanelor cu competenţe digitale de bază sau peste nivelul de bază. În ciuda progreselor înregistrate în perioada 2020-2025 în ceea ce priveşte accesul populaţiei la internet, în România cea mai mare provocare rămâne dezvoltarea competenţelor digitale:...

Legea integrității a fost adoptată de Senat

Noua lege a integrității a fost adoptată de Senatul României, cu 106 voturi pentru, 19 voturi împotrivă și nicio abținere. Proiectul referitor la integritate a fost analizat de comisiile juridică și pentru constituționalitate, iar apoi a intrat la vot în plen. În forma adoptată, legea...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
ploaie ușoară
10.6 ° C
11.6 °
9.9 °
91 %
4.5kmh
75 %
S
13 °
D
13 °
lun
10 °
mar
10 °
mie
11 °

Opinii