Senatul a adoptat astăzi legea de aprobare a Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România

Senatul a adoptat astăzi legea de aprobare a Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România

Senatul a adoptat astăzi legea de aprobare a Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România.

„Din postura de supravieţuitoare a unei afecţiuni oncologice, vă spun, fără a exagera vreo clipă, că votul dumneavoastră de astăzi este unul istoric. În fiecare an, 100.000 de români sunt diagnosticaţi cu cancer şi, tot în fiecare an, 55.000 dintre ei pierd marea bătălie a vieţii lor. Prin legea de aprobare a Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, tuturor acestor oameni le oferim deopotrivă muniţie împotriva bolii şi motivaţie să lupte. Odată ce această strategie va fi aplicată – adică adoptată de Parlament, promulgată de Preşedinte, implementată de Ministerul Sănătăţii şi bugetată corespunzător de Executiv – sunt convinsă că toate aceste cifre înfiorătoare pe care vi le-am prezentat vor scădea substanțial”, a declarat senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, care se numără printre inițiatorii acestei legi.

Aceasta a explicat că a existat o consultare largă pe plan şi că documentul este în linia Planului de luptă împotriva cancerului adoptat la nivelul Uniunii Europene în februarie 2021. Prin votul Senatului de astăzi, România va fi printre primele ţări din UE care adoptă o strategie anti-cancer în concordanţă cu cele mai înalte recomandări europene şi cu cele mai bune standarde de calitate.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
13.6 ° C
15.5 °
11 °
84 %
3.6kmh
100 %
vin
16 °
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
22 °
mar
22 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii