Dan Diaconescu, cercetat sub control judiciar

Dan Diaconescu, cercetat sub control judiciar

Tribunalul Constanţa a decis măsura controlului judiciar pentru următoarele 60 de zile în privința fostului realizator TV, Dan Diaconescu, acuzat de act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile. Decizia instanței este definitivă.

Magistraţii din Constanța au respins contestaţia procurorilor care cereau arest preventiv și au admis contestația făcută de Dan Diaconescu împotriva arestului la domiciliu.

După ce documentele vor fi redactate la Tribunalul Constanța și vor fi trimise către Poliția Capitalei, unde Dan Diaconescu execută arestul la domiciliu, acesta va fi un om liber. Va avea o serie de interdicții: nu va avea voie să părăsească România, va trebui să se prezinte în fața organelor de anchetă penală ori de  câte ori va fi chemat. Va fi fixat un program la Poliție, unde va urma să meargă cel puțin o dată pe săptămână. De asemenea, Dan Diaconescu nu are voie să ia legătura cu martorii din dosar.

Fostul realizator de televiziune a fost reținut în urmă cu o săptămână și plasat în arest la domiciliu în urmă cu o săptămână. El este acuzat că a săvârșit șapte infracțiuni împotriva minorilor: două acțiuni de sex cu minori și cinci de folosire a prostituției infantile, potrivit stiri.tvr.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
19.8 ° C
20.5 °
18.9 °
57 %
2.2kmh
0 %
lun
25 °
mar
27 °
mie
21 °
joi
19 °
vin
19 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii